1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Comunicate de presă
  4. Consiliul Județean, implicat în organizarea Raliului Aradului

Consiliul Județean, implicat în organizarea Raliului Aradului

16.03.2017
Consiliul Județean, implicat în organizarea Raliului Aradului

Consiliul Judeţean a găzduit în această dimineaţă o întâlnire între Mihai Leu, campion mondial la box şi campion naţional la raliuri, omul de afaceri Cristian Suărășan, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte, şi studenţi din anul I ai Facultăţii de Jurnalism de la Universitatea „Aurel Vlaicu”. Au fost discutate aspecte referitoare la organizarea ediţiei din acest an a Raliului Aradului.

„Aradul a devenit a doua mea casă. Raliul Aradului a crescut de la an la an, fiind un eveniment foarte apreciat atât în ţară, cât şi în străinătate. Într-un top al piloților, este pe prima poziție, iar în topul arbitrilor este pe locul trei, la nivel național. Este foarte important ca Aradul să fie promovat internaţional, pentru a putea atrage turişti, iar Raliul contribuie la creșterea vizibilității județului” a declarat Mihai Leu.

Sergiu Bîlcea a subliniat faptul că este important sa creăm genul ăsta de evenimente pentru a promova Aradul. „Raliul Aradului a ajuns o carte de vizită a judeţului nostru, prin care putem arăta potenţialul turistic unui număr tot mai mare de oameni. Din discuțiile cu dl. Cionca, cu Mihai Leu și Cristian Suărășan, am înțeles că trebuie să ne grăbim cu amenajarea rutelor, pietruirea drumurilor, pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții optime. Este o parte a contribuției noastre la Raliul Aradului”.

Mihai Leu le-a relatat studenților de la Jurnalism din experiența sa cu mass-media și despre importanța promovării: „Noi, în România, ne uităm la fiecare leu cheltuit pe publicitate. În Occident aceste sume sunt considerate investiții, nu cheltuieli. Vă dau un exemplu: un post de televiziune primește șase milioane de euro pentru promovarea unei țări care organizează un tur ciclist. Bugetul este doar pentru respectivul eveniment! România are un buget de șase milioane de euro în total pentru promovarea turistică a țării! Este o diferență care se reflectă în numărul turiștilor”.