1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Aradul se implică în dezbaterea strategiei naţionale de educaţie parentală

Aradul se implică în dezbaterea strategiei naţionale de educaţie parentală

01.11.2017
Aradul se implică în dezbaterea strategiei naţionale de educaţie parentală

La iniţiativa Claudiei Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, astăzi la sediul instituţiei a fost organizată o masă rotundă cu tema „Promovarea Strategiei Naţionale de Educaţie Parentală”. Organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, evenimentul de astăzi face parte din proiectul „Promovarea strategiei naţionale pentru educaţie parentală”, co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

 „Pentru conducerea Consiliului Judeţean Arad, organizarea acestui eveniment este extrem de importantă, fiindcă Aradul este un centru-pilot la nivel naţional pentru foarte multe proiecte sociale şi educaţionale. Conducerea Consiliului Judeţean Arad pledează pentru profesionalizare în toate domeniile de activitate. Cu atât mai mult familia, piedestalul oricărei societăţi, trebuie să se bucure de o atenţie deosebită. Dezbaterea este foarte utilă, iar concluziile rezultate în urma acestei mese rotunde pot fi cuprinse într-un manual de bune practici. În programul administrativ al preşedintelui Iustin Cionca un capitol important îl reprezintă păstrarea copiilor noştri acasă. Ce să facem, cum să facem ca ei să nu fie tentaţi să plece în străinătate într-un număr atât de mare, să-şi abandoneze familia, părinţii şi aici, acasă, să fie un sprijin pentru familiile lor, pentru comunitatea lor, pentru întreaga societate. Pentru aceasta, dincolo de implicările politice şi administrative, este nevoie de familii puternice, de o educaţie parentală bine gândită şi corect aplicată. Este nevoie de această educaţie parentală, din care câştigă nu doar omul ca individ, ci societatea în ansamblul ei”, a declarat Andrei Ando, director al Direcţiei Comunicare şi Strategii.

În  cadrul dezbaterilor ce au avut loc astăzi, organizatorii şi-au propus să aducă în prin plan aspecte importante referitoare la educaţia parentală şi la promovarea unei Strategii naţionale de educaţie parentală care să reprezinte un cadru legislativ unitar şi coerent, asigurând servicii de sprijin parental adecvate, flexibile şi accesibile tuturor categoriilor de părinţi.