1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. 20 de ani de parteneriat între Arad şi Hainan (China)

20 de ani de parteneriat între Arad şi Hainan (China)

01.11.2017

În aceste zile se împlinesc 20 de ani de la semnarea Memorandumului de Înţelegere referitor la cooperarea bilaterală între judeţul Arad şi Provincia Hainan, din China. Ca urmare a acestui Memorandum, în data de 27 noiembrie 2000, la Beijing, a avut loc semnarea Acordului de Înfrăţire între judeţul Arad şi Provincia Hainan, care promovează cooperarea şi schimburile în domenii ca economia, comerţul, ştiinţa şi tehnologia, cultura, educaţia, sportul, sănătatea şi stabilirea de relaţii în baza unui calendar agreat de părţi, cu implicarea specialiştilor din domeniile menţionate. Memornadumul a fost semnat la sfârşitul lunii octombrie 1997 de preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Ivan, iar Acordul de Înfrăţire a fost semnat de preşedintele Caius Parpală. În urma acestei înţelegeri, delegaţii din China au vizitat Aradul şi au stabilit aici contacte culturale şi comerciale, iar din Arad au plecat în Hainan oameni de afaceri şi reprezentanţi ai administraţiei publice. În cei 20 de ani, a existat o comunicare permanentă între cele două regiuni.

La 19-20 iulie 2006 o delegaţie oficială a Provinciei Hainan condusă, de Guvernatorul Provinciei, dl. WEI Liucheng, a vizitat Aradul. Alte două delegaţii (19 decembrie 2011 şi 3 iulie 2012), compuse din câte 8 membri şi conduse de vicepreşedintele Comitetului Permanent al Congresului Popular al Provinciei Hainan, au fost oaspeţii judeţului nostru. În 29 iunie 2013 şi 29 mai 2015 delegaţii​ ale Provinciei Hainan conduse ​​de ​vicepreşedintele Congresului Popular al Provinciei Hainan au fost primite de autorităţile arădene. ​

Ca parte a strategiei sale de deschidere internațională, Consiliul Județean Arad a reluat, începând cu anul 2016, parteneriatele internaționale cu colaboratorii săi. Ca urmare, datorită relației cu Voivodina (Serbia), Verona (Italia), Bekes, Csongrad și Hajdu Bihar (Ungaria), Opole (Polonia), Ungheni (Republica Moldova), Consiliul Județean Arad a inițiat un Consorțiu Cultural, numit Activarium, care își propune să pună în valoare patrimoniul material și imaterial al comunităților din cadrul Consorțiului. Delegații ale partenerilor Consiliului Județean au participat la evenimente organizate la Arad, „Sub stelele Europei”, „Ziua Turismului”, la o documentare a potențialului cultural și turistic al județului Arad de către jurnaliști din regiunile partenere cu Consiliul Județean.

​Cu implicarea Casei Româno-Chineze, filiala Arad, ​a ​​Universităților arădene și a Camerei de Comerț, Agricultură și Industrie ​Arad, Consiliul Județean va relua și va intensifica, în perioada următoare, relațiile cu Hainan și alte provincii din China.