1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Investiţii în Aeroportul Internaţional Arad şi în anul 2018

Investiţii în Aeroportul Internaţional Arad şi în anul 2018

11.01.2018

Pentru Aeroportul Internaţional Arad, 2017 a reprezentat anul relansării. Investiţiile în infrastructură, dotarea cu aparatură specifică şi reluarea curselor charter sunt obiectivele realizate de Consiliului Judeţean, împreună cu Aeroportul Internaţional Arad, care au readus aeroportul arădean în circuitul internaţional.

Din punct de vedere operaţional, în anul 2017 s-a reuşit deschiderea unor curse charter pe perioada de vară, operate de Christian Tour, respectiv Prestige Tours, de două ori pe săptămână, cu destinaţia Antalya, curse care au deservit 10.817 de pasageri. Zborurile se vor menţine şi pentru sezonul 2018-2019.

În ceea ce priveşte veniturile aeroportului, 25% au fost din fonduri proprii, iar 75% din transferuri de la Consiliului Judeţean Arad.

„Consiliul Judeţean continuă demersurile pentru a consolida prezenţa aeroportului arădean în circuitul internaţional. Negociem în continuare cu companii aeriene în vederea obţinerii de curse regulate de pasageri spre noi destinaţii externe. Suntem încrezători că vom reuşi să oferim mai multe oportunităţi potenţialilor pasageri, stimulând în acelaşi timp economia locală, prin consolidarea relaţiilor cu sectorul de turism şi mediul de afaceri”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Aeroportul Arad a obţinut în anul 2017 Certificatul de autorizare RO – 0, pe o durată nedeterminată, pentru operaţiuni de transport aerian public, aviaţie generală, lucru aerian şi operaţiuni cu elicoptere. Această certificare în conformitate cu legislaţia europeană a fost obţinută după un proces de audit de certificare care a durat un an de zile, în care Aeroportul Arad a adus toate dovezile de conformare cu cerinţele tehnice, operaţionale şi organizaţionale cerute de legislaţia europeană.

Directorul general interimar al Aeroportului Internaţional Arad, Mircea Grec, a afirmat că modernizarea aeroportului va continua şi în anul 2018. „Din punct de vedere al investiţiilor în infrastructura de aerodrom, a început modernizarea balizajului axial al pistei, care va fi finalizată până la sfârşitul lunii martie. În ceea ce priveşte dotarea cu aparatură specifică, în anul 2017 s-a achiziţionat un aparat pentru detectarea urmelor de explozibili necesar pentru conformarea cu cerinţele de securitate aeronautică”.

Mircea Grec a subliniat faptul că pasagerii s-au bucurat de condiţii de maximă siguranţă. „Din punct de vedere tehnic, Aeroportul Arad a menţinut în stare foarte bună infrastructura de aerodrom precum şi echipamentele esenţiale care au impact major în asigurarea siguranţei zborurilor: pista, căile de rulare, platformele, cele două terminale de pasageri, balizajul aeroportuar şi echipamentele de deservire esenţiale: autospeciale de salvare la incendiu, degivrorul de aeronave, echipamentele pentru handlingul aeronavei, echipamentele pentru pornirea motoarelor aeronavei, echipamentele pentru întreţinerea zonei înierbate. Personalul a beneficiat de perfecţionare pe domenii specifice, precum sistemul de management al siguranţei, degivrarea aeronavelor, handling de bunuri periculoase pentru activitatea de transport marfă şi intervenţii în caz de situaţii de urgenţă pe Aeroport”.