1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Consiliul Judeţean susţine proiectul Bibliotecii Judeţene dedicat promovării literaturii arădene

Consiliul Judeţean susţine proiectul Bibliotecii Judeţene dedicat promovării literaturii arădene

11.01.2018

Consilierii judeţeni au aprobat într-o şedinţă extraordinară hotărârea privind cofinanţarea proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi”, derulat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad.

Instituţia de cultură arădeană a câştigat acest proiect, în valoare de 32.200 de lei la ultima sesiune de licitaţii organizată de Ministerul Culturii prin AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional, ceea ce va permite susţinerea şi promovarea literaturii locale atât pe rafturi, cât şi în mediul virtual. Contribuţia Consiliului Judeţean este de 10 % din valoarea proiectului, adică 3.220 de lei, reprezentând cheltuielile eligibile, la care se adaugă şi cheltuielile neeligibile aferente.

Este o şansă pentru iubitorii cărţii de a face cunoştinţă cu opera scriitorilor şi poeţilor arădeni, urmând să fie creată o bază de date cu autori în viaţă, recunoscuţi şi care publică în mod activ, precum şi crearea de servicii online noi: aplicaţie web de piaţă de ebook-uri adresată cititorilor şi o platformă de auto-publicare dedicată autorilor. Considerăm că Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” este locul în care scriitorii arădeni pot să fie vizibili, să se exprime cel mai bine, referindu-mă aici la opera lor, la ceea ce au creat şi creează. Văd acest proiect ca pe o punte de legătură, o punte a cunoaşterii între scriitori şi cititori, un beneficiu pentru ambele părţi” a declarat Doru Sinaci, manager al Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol” Arad.