1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Se lucrează pe tronsonul Felnac-limită judeţ Timiş

Se lucrează pe tronsonul Felnac-limită judeţ Timiş

29.08.2018
Se lucrează pe tronsonul Felnac-limită judeţ Timiş

Consiliul Judeţean continuă lucrările de intervenţie cu tratamente bituminoase la infrastructura rutieră. După finalizarea porţiunii dintre Semlac şi DN 7, cât şi a drumului de legătură spre mănăstirea Hodoş-Bodrog, se aplică tratament bituminos pe porţiunea Felnac-limită judeţ Timiş.

„În paralel cu lucrările de reabilitare şi modernizare, acţionăm pentru întreţinerea şi păstrarea în bune condiţii de circulaţie ale altor tronsoane de drum. Am finalizat două porţiuni iar acum se lucrează pe tronsonul dintre Felnac şi limita judeţului Timiş. În măsura în care timpul ne va permite, vom continua cu aceste tratamente bituminoase şi pe alte drumuri judeţene”, a declarat Sergiu  Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.