1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Răzvan Cadar: „Administraţia judeţeană nu se implică doar în sportul de masă, ci şi în competiţiile sportive oficiale”

Răzvan Cadar: „Administraţia judeţeană nu se implică doar în sportul de masă, ci şi în competiţiile sportive oficiale”

05.06.2019
Răzvan Cadar: „Administraţia judeţeană nu se implică doar în sportul de masă, ci şi în competiţiile sportive oficiale”

Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a reafirmat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă sprijinul pentru sportul arădean: „Administraţia judeţeană nu se implică doar în sportul de masă, ci şi în competiţiile sportive oficiale. AJF Arad este singura asociaţia judeţeană din ţară unde a crescut numărul echipelor afiliate. Revenind la sportul de masă, vom sprijini nu doar fotbalul pentru că am primit semnale şi din partea altor ramuri sportive pe care suntem datori să le susţinem”.

         Adrian Lucaci, preşedintele AJF Arad, a subliniat că în acest an vor fi organizate competiţii fotbalistice pentru mai multe categorii de vârstă, socio-profesionale, cât şi cu caracter zonal. „Avem un campionat al străzilor, în cartierul Micălaca, se vor mai desfăşura în această vară, Cupa Cartierelor, a firmelor şi instituţiilor, a familiilor, a universităţilor, Cupa Aradului, iar din toamnă, odată cu începerea anului şcolar, competiţiile vor fi dedicate copiilor”, a completat Adrian Lucaci. 

1. Campionatul Străzilor - în derulare. Participă elevi din ciclul primar şi gimnazial. S-a desfăşurat până acum pe cartierele Gai, Alfa şi Grădişte, iar astăzi se află în derulare în cartierul Micalaca. În cursul acestei luni urmează cartierele Bujac,  Aurel Vlaicu, iar apoi turneul final;

2. Cupa Firmelor şi Instituţiilor. Astăzi se desfăşoară şedinţa tehnică şi stabilirea sistemului de desfăşurare şi a grupelor;

3. Cupa Cartierelor. Se derulează în a doua parte a lunii iunie. Cartiere înscrise până în prezent:  Gai, Aurel Vlaicu, Bujac, Podgoria, Grădişte, Şega;

4. Cupa Satelor - luna iulie - participă echipe formate din persoane care au domiciliul în aceeaşi comună;

5. Campionatul Judeţean de old-boys - luna august;

6. Cupa Aradului - jucători juniori legitimaţi la AJF Arad - luna august;

7.Turneu Internaţional Regional - juniori născuţi în anul 2005 - selecţionate  din Serbia şi Ungaria, selecţionata regiunii vest formată din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad şi selecţionata Aradului. Perioada de desfăşurare 22-24 august;

8. Expoziţie şi lansare de carte - 120 de ani de fotbal în Arad - august.