1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Acord pentru pistele de biciclete

Acord pentru pistele de biciclete

31.10.2019
		Acord pentru pistele de biciclete

Consilierii județeni au aprobat Acordul cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Agenția Națională Apele Române Administraţia Bazinală de Apă Mureş şi Consiliul Judeţean Arad, necesar pentru buna funcționare a unui proiect accesat pe fonduri europene.

         Proiectul „Extindere piste de biciclete pe malul râului Mureş, în judeţele Arad şi Csongrad” depus în parteneriat cu oraşul Mako (jud. Csongrad, Ungaria), în cadrul Programului Interreg VA România – Ungaria, a fost declarat admis. Proiectul îşi propune extinderea pistei de biciclete pe coronamentul digului râului Mureş începând cu limita administrativă a municipiului Arad înspre oraşul Pecica până la pod peste râul Mureş – oraş Pecica, pe o lungime de 17,9 km.

         „Fiind primul pe lista de rezerve, există posibilitatea de a semna contractul de finanţare pe măsură ce se înregistrează economii în urma derulării achiziţiilor publice din cadrul proiectelor finanţare. Ca atare, pentru a pregăti viitoarea investiţie, a fost necesară semnarea unui Acord cadru de parteneriat privind colaborarea dintre A.N. Apele Române Administraţia Bazinală de Apă Mureş şi Consiliul Judeţean Arad, acord care dă dreptul Consiliului Judeţean Arad să deruleze investiţia pe terenul aflat în proprietatea Statului Român şi administrarea AN Apele Române Administraţia Bazinală de Apă Mureş”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.