1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Parada Portului Popular

Parada Portului Popular

30.11.2019
Parada Portului Popular

Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu astăzi aici, sărbătorind  împreună cu dumneavoastră costumul tradiţional românesc, simbol al identităţii şi creativităţii populare româneşti. Tradiţia merge mai departe şi iată că pentru al doilea an consecutiv, în pragul Zilei Naţionale, ne întâlnim în acest loc, în straie de sărbătoare, în număr impresionant de mare.

Subliniez importanța apropierii societății de patrimoniul cultural, expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor care au rezultat de-a lungul timpului.

Identitatea noastră naţională se manifestă în mare măsură prin portul tradiţional, dansul popular şi cântecul curat. Este important pentru noi, ca popor, să păstrăm vii tradiţiile şi să cultivăm sentimente de respect şi dragoste pentru valorile naţionale.

Eu vă încurajez să purtaţi costumul tradiţional românesc cu drag de fiecare dată când aveţi ocazia, să fim ambasadorii lui în lume, în semn de recunoştinţă şi admiraţie pentru înaintaşii noştri, pentru istoria şi personalităţile Aradului şi îi aşteptăm pe toţi cei care se simt români să sărbătorească alături de noi.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, cu ocazia zilei naționale a României, de aici, de la Arad, locul unde a început Unirea de la 1 decembrie 1918 și unde arădeni de seamă au muncit pentru Marea Unire, vă transmit tuturor "La mulți ani" în România normală!

         Alegerile europarlamentare si prezidențiale de anul acesta au demonstrat dorința românilor de a trăi într-un stat bazat pe acele valori pe care, cu un secol în urmă, elita arădeană le aşternea în Proclamația Marii Uniri - un stat performant, corect cu cetățenii săi, un stat al respectului reciproc și al bunăstării. Nu este întâmplător faptul că, așa cum în urmă cu o sută de ani Aradul a avut un rol decisiv în schimbarea la față a României, și astăzi Aradul este printre județele care au dat tonul schimbării. Iar pentru asta, le mulțumesc încă o dată arădenilor responsabili, preocupați de viitorul bun al acestei țări.

Această zi festivă ne obligă nu doar să aniversăm, să sărbătorim, ci să și proiectăm și să ne stabilim repere pentru perioada următoare. Avem potențialul să #construim un județ puternic, o țară puternică, dacă vom fi împreună în acest proiect, solidari și pragmatici, având întotdeauna în vedere interesul general, ceea ce trebuie să facem, fiecare dintre noi, fiecare la locul său de muncă și în familia sa, pentru ca România, Aradul să fie performante și atractive.

Vă doresc ca sărbătoarea națională să ne dea fiecăruia înțelepciune și determinare, inspirația de a ne raporta la marii bărbați de stat ai Aradului care, la 1 decembrie 1918, au demonstrat că viața mai bună este la îndemâna tuturor, dacă și-o doresc cu adevărat și se implică pentru ea, indiferent cât ar părea de dificilă sau de nerealizat!