La nivelul Consiliului Județean Arad a fost constituit astăzi comandamentul de iarnă. El este coordonat de administratorul public Gheorghe Stoian. Sunt angrenate toate Direcțiile de specialitate ale instituției, în vederea monitorizării situațiilor de criză și luarea de măsuri eficiente, în timp util.
„Astăzi am delegat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență un funcționar al Consiliului Județean care va rămâne la ISU până la expirarea codului portocaliu care avertizează asupra posibilelor intemperii și intensificări ale vântului. Colaborez cu vicepreședintele Sergiu Bîlcea pentru monitorizarea situației din județ”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
În ședința operativă de luni dimineața, a Consiliului Județean Arad, se va realiza un bilanț al sfârșitului de săptămână pe drumurile județene și un inventar al necesarului de materiale pentru prevenirea situațiilor de criză la nivelul județului Arad.