Vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea, a inventariat, astăzi, dotările existente în Sala „Iuliu Maniu” de pe Bulevardul Revoluţiei nr. 81, acolo unde Consiliul Judeţean Arad va amenaja anul viitor o sală festivă. Achiziţia de servicii de proiectare este în curs, şi se doreşte ca inaugurarea sălii să fie făcută în Anul Centenar, având în vedere că acesta este spaţiul unde delegaţiile română şi maghiară au negociat condiţiile Marii Uniri. Este o sală de importanţă istorică naţională şi, având în vedere că nu s-a primit răspuns de la Guvern la solicitarea de finanţare depusă de Consiliul Judeţean Arad, conducerea CJA a căutat o sursă de finanţare alternativă.
„Aradul a jucat unul dintre cele mai importante roluri în Marea Unire. Sala „Iuliu Maniu”de pe Bulevardul Revoluţiei nr. 81, unde Iuliu Maniu şi Jaszy Oszkar au negociat condiţiile actului istoric de la 1 Decembrie 1918 este, alături de Cîmpia Libertăţii de la Alba Iulia, locul emblematic al Marii Uniri. De aceea, este mai mult decât o datorie morală pentru noi ca această sală să fie adusă la nivelul unei săli care să găzduiască evenimente de anvergură naţională şi internaţională. Avem ocazia să demonstrăm că patriotismul local arădean nu este pentru noi doar un fel de a spune, ci un sentiment profund, care ne obligă să recuperăm şi să punem accent pe valorile Aradului”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Consiliul Judeţean a avizat investiţia pentru realizarea de reparaţii capitale la acoperiş, structură şi amenajări interioare la imobilul situat pe B-dul Revoluției nr. 81. În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Arad a renovat o parte din exteriorul Palatului Unirii, fără să intervină însă la interioare și acoperiș. Clădirea găzduiește astăzi două Direcții ale Consiliului Județean și o asociație de dezvoltare intercomunitară.