Consiliul Județean Arad a asigurat sâmbătă ghidajul prin municipiul Arad pentru un grup de aproximativ 25 de turiști din Republica Moldova, prezent la Arad într-un schimb de experiență în domeniul administrativ. Printre participanți s-au aflat președinții a patru raioane din Republica Moldova, funcţionari publici, profesori universitari. Aceştia au vizitat Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”, Biserica Roşie, Palatul Administrativ, Palatul Cultural, Palatul Comitatului, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” şi au luat contact cu istoria Aradului. Vineri, grupul a vizitat Mănăstirea Maria Radna, iar sâmbătă dimineaţa Mănăstirea Hodoş-Bodrog.
„Am invitat colegii noştri din Republica Moldova să revină cu familiile la Arad, să petreacă mai mult timp în municipiu şi în judeţ, nu doar un sfârşit de săptămână. Oaspeţii noştri au fost impresionaţi de interiorul Catedralei, de mănăstirile deosebite din judeţ, dar şi de interiorul somptuos al Palatului Administrativ şi de încărcătura istorică a Sălii Marii Uniri, din Palatul Comitatului, unde în 13-14 noiembrie 1918 a fost negociat viitorul Transilvaniei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.
Prin intermediul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, cu sediul pe Bulevardul Revoluţiei nr. 81, Consiliul Judeţean Arad organizează tururi ghidate în municipiu şi judeţ gratuit, pentru toţi cei interesaţi să cunoască mai bine patrimoniul Aradului.
Galerie Foto: