1. Consiliul Judetean Arad
  2. Informații utile
  3. Ştiri de ultimă oră
  4. Iustin Cionca: Guvernul a alocat 5 milioane de euro pentru Arad!

Iustin Cionca: Guvernul a alocat 5 milioane de euro pentru Arad!

08.12.2020
Iustin Cionca: Guvernul a alocat 5 milioane de euro pentru Arad!

 

 

Guvernul a alocat județului Arad suma de aprox. 5 milioane de euro. Din acești bani, 3,59 milioane lei sunt destinați cheltuielilor cu asistența socială și reprezintă banii alocați plății salariilor personalului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Având în vedere că această sumă a fost pusă la dispoziția DGASPC de Consiliul Județean, într-o ședință ulterioară ea va fi reconstituită în bugetul județului și folosită pentru nevoile Aradului.

Guvernul a alocat 20,84 milioane de lei din Fondul de Rezervă plăților pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav și indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, sume care intră în bugetele primăriilor din județ și sunt distribuite de acolo către beneficiari.

Este un mare ajutor pe care îl primim de la Guvern, în condițiile în care cheltuielile cu asistența socială reprezintă cea mai mare pondere a bugetului nostru. Consiliul Județean a alocat din timp bani pentru salariile personalului din acest domeniu, să evităm riscul unor întârzieri. Faptul că Guvernul ne-a alocat aceste sume este o gură de oxigen și pentru Consiliul Județean, dar și pentru primăriile din județ. În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, eu aștept de la următorul Parlament să modifice legislația astfel încât aceste situații să fie reglementate clar, iar persoanele cu nevoi speciale și cei care le îngrijesc alături de lucrătorii din domeniu să beneficieze de o legislație corectă și predictibilă”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Județul Arad este printre cele mai performante la nivel național în domeniul reformării sistemului de asistență socială. Cu toate acestea, nevoile din sistem sunt atât de mari, încât ele nu ar putea fi finanțate fără susținerea bugetului central.