Consiliul Județean
Arad

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN


HOTĂRÂREA NR.


198



din


29.07.2011



privind aprobarea proiectului „Eficientizarea intervenţiilor medicale de urgenţă în judeţul Arad” şi a cofinanţării aferente acestuia

Consiliul Judeţean Arad;

Având în vedere,



-referatul nr. 10.857/20.07.2011 al Direcţiei Programe de Dezvoltare privind aprobarea proiectului „Eficientizarea intervenţiilor medicale de urgenţă în judeţul Arad” şi a cofinanţării aferente acestuia;



-Prevederile Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007 – 2013 (POS CCE), Axa prioritară 3 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public, Domeniul Major de Intervenţie 2 – „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar” cât şi valoarea totală a bugetului proiectului;



-avizul favorabil al comisiilor de specialitate;




În temeiul art. 97 alin (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;

H O T Ă R Ă Ş T E:


Art.1

.Se aprobă proiectul „Eficientizarea intervenţiilor medicale de urgenţă în judeţul Arad”.




Art.2

. Se aprobă cofinanţarea proiectului cu suma de 118.465,00 lei, reprezentând 2% din totalul costurilor eligibile şi suma de 1.410.540,00 lei reprezentând TVA.




Art. 3

. Prezenta hotărâre se comunică la:



-Instituţia Prefectului – Judeţul Arad



-Direcţia Programe de Dezvoltare a Consiliului Judeţean Arad



-Direcţia Economică a Consiliului Judeţean Arad.





PREŞEDINTE,


NICOLAE IOŢCU

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,


IOAN SILAGHI


File Name


referat.doc


Modul de votare:

Reprezentare vot Total voturi
pentru
29

voturi
contra
0

voturi
abțineri
0

voturi
absenți
4

voturi
nu au votat
0

voturi


Vot detaliat:


Crt

Consilier

Vot

1

BOLONI GYORGY (UDMR)


2

CHAMBRE DORINA RODICA (PD-L)


3

COSTIN IONEL (PD-L)


4

CRISTINA IOAN (PNL)


5

DON CIPRIAN FLORIN (PD-L)


6

DRĂGAN CRISTIAN IOAN (PD-L)


7

DUMITRACHE OVIDIU (PSD)


8

GALU COSMIN RADU (PNTCD)


9

GIURGELEA IONEL (PD-L)


10

HERLO RODICA (PSD)


11

HONDEA IOAN (PNL)


12

IOŢCU PETRU NICOLAE (PD-L)


13

MIHUŢ TEODOR (PD-L)


14

MOŢICA ANA LENUŢA (PNL)


15

NĂSUI ADRIAN (PD-L)


16

NEGREA DANIEL (PD-L)


17

PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL)


18

POPA EMIL DOREL (PD-L)


19

PURCARU MIRCEA (PC)


20

ROMAN SORIN-VICTOR (PD-L)


21

SABĂU GHEORGHE (PSD)


22

SCOROBETE RADU (PNL)


23

SIPOS GYORGY (UDMR)


24

TOTH CSABA (UDMR)


25

ŢOLEA ADRIAN (PD-L)


26

ULICI IOAN (PD-L)


27

VANCU EUGEN CONSTANTIN (PD-L)


28

VELICI FLORIN TEODOR (PD-L)


29

VESA TEODOR (PC)


30

DAT IONEL (PSD)


31

FELNECAN ROMULUS-ALIN (PD-L)


32

LEAH SANDU (PD-L)


33

SECULICI GHEORGHE (PD-L)

Sari la conținut