ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR.
334
din
14.11.2019
privind implementarea proiectului „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate”
Consiliul Judeţean Arad,
Având în vedere:
-Referatul nr. 24.492/08.11.2019 al Preşedintelui Consiliului Judeţean Arad;
-Raportul nr. 24.789/12.11.2019 al Direcţiei Economice şi al Serviciului Guvernanţă Corporativă, Ajutor de Stat şi Transport;
-Prevederile art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată;
-Prevederile art. 8 şi 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
-Prevederile art. 7 alin. (2) şi art. 1.166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenţii;
-Prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile H.G. nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Notificarea nr. 1.068/18.10.2019 a Direcţiei de Sănătate Publică Arad;
-Notificarea nr. 18.969/18.10.2019
a
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Arad;
-Notificarea nr. 12.690/23.10.2019 a Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.
Luând act de:
-Nota de fundamentare nr. 5.344/11.11.2019 a managerului interimar al Centrului Cultural Judeţean Arad, în calitatea sa de iniţiator, prin care se susţine necesitatea şi oportunitatea proiectului „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate”, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivităţii şi potenţialul său cultural şi educativ, înregistrată la Consiliul Judeţean Arad sub nr. 24.765/12.11.2019;
-Ghidul solicitantului pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, adoptat de către Grupul de Acţiune Locală Podgoria Miniş Măderat şi Fişa Măsurii 1.4/6B – Integrarea populaţiei rrome din teritoriul Grupului de Acţiune Locală Podgoria Miniş – Măderat.
Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice, a căror documentaţie tehnico – economică a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Arad nr.
333/14.11.2019
privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza Studiu de fezabilitate (S.F.) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a romilor în societate”;
-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate.
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a şi art. 182 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Art.1.
(1)Se aprobă implementarea de către Centrul Cultural Judeţean Arad a proiectului „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate”.
(2)Caracteristicile tehnice ale proiectului sunt prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.
Cheltuielile aferente proiectului „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate” se prevăd în bugetul Centrului Cultural Judeţean Arad pentru perioada de realizare a investiţiilor, în cazul obţinerii finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – P.N.D.R. Valoarea totală a proiectului este de 630.643,60 lei (echivalentul a 132.552,20 euro), din care 448.080,20 lei (echivalentul a 94.180 euro) cheltuieli eligibile şi 182.563,40 lei cheltuielile neeligibile (echivalentul a 38.372,20 euro).
Art.3.
Proiectul „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate” nu va fi generator de venituri.
Art.4.
Numărul locuitorilor de etnie rromă pentru care se implementează proiectul „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate” este de minim 30 persoane, care provin din unităţile administrativ-teritoriale Pîncota, Şiria şi Tîrnova, iar numărul utilizatorilor direcţi deserviţi de proiect este de minim 30 copii.
Art.5.
(1)Necesitatea promovării proiectului „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate” este determinată de starea socio-economică precară a comunităţii rrome în general, respectiv a copiilor de etnie rromă în calitate de grup ţintă, în particular din localităţile Măderat (oraş Pîncota), Galşa (comuna Şiria), Drauţ (comuna Tîrnova).
(2)Oportunitatea este oferită de apelul de selecţie a proiectelor lansat de către Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Podgoria Miniş-Măderat pe măsura 1.4/6B „Integrarea populaţiei rrome din teritoriul GAL Podgoria Miniş-Măderat” în cadrul măsurii 19 LEADER, sub-măsura 19.2 „Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” din PNDR 2014-2020.
(3)Potenţialul economic al investiţiei este dat de dezvoltarea şi diversificarea serviciilor oferite în cadrul Taberei de copii şi tineret Căsoaia, prin integrarea şi reinserţia socială prin cultură şi sport a persoanelor cu cerinţe educative speciale şi a celor defavorizate, cum ar fi copii de origine rromă.
Art.6.
Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, îşi asumă angajamentul de a suporta cheltuielile de mentenanţă a investiţiei pe o perioadă de minim 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi.
Art.7.
Consiliul Judeţean Arad împuterniceşte d-na Ioana Engelhardt, legitimată prin ____ seria ____ nr. ____, CNP ____ eliberată de ____, la data de ____, ca reprezentant legal al Centrului Cultural Judeţean Arad, pentru relaţia cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – A.F.I.R. în derularea proiectului prevăzut la art. 1.
Art.8.
Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, îşi asumă asigurarea resurselor financiare necesare implementării proiectului „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate”.
Art.9.
Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Centrul Cultural Judeţean Arad.
Art.10.
Prezenta hotărâre se comunică:
-Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad
-Direcţiei Tehnice – Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Arad
-Direcţiei Economice din cadrul Consiliului Judeţean Arad
-Centrului Cultural Judeţean Arad.
| PREŞEDINTE, IUSTIN CIONCA | CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, |
| File Name |
|---|
| anexa.pdf |
| File Name |
|---|
| Nota de fundamentare.pdf |
| Raport .pdf |
| Referat.pdf |
Modul de votare:
| Reprezentare vot | Total voturi | |
| pentru | 23 voturi | |
| contra | 0 voturi | |
| abțineri | 0 voturi | |
| absenți | 10 voturi | |
| nu au votat | 0 voturi |
Vot detaliat:
| Crt | Consilier | Vot |
|---|---|---|
| 1 | BÎLCEA OVIDIU-SERGIU (PNL) | |
| 2 | BOZGA DORU (PNL) | |
| 3 | CADAR RĂZVAN-OLIMPIU (PNL) | |
| 4 | CICEAC VASILE (PNL) | |
| 5 | CIONCA-ARGHIR IUSTIN-MARINEL (PNL) | |
| 6 | CRAIVAN CAMELIA-EUGENIA (PMP) | |
| 7 | CRIŞAN CORINA-ANKA (PNL) | |
| 8 | FEIEŞ CRISTIAN (PNL) | |
| 9 | GLIGOR IOAN (PSD) | |
| 10 | ISPRAVNIC CRISTIAN-ILIE (PSD) | |
| 11 | LUCACI CORNEL-ŞTEFAN (PSD) | |
| 12 | MOŢ PETRU (PSD) | |
| 13 | PĂDUREAN PETRU (PSD) | |
| 14 | PERO TAMAS-CAROL (UDMR) | |
| 15 | PLAVEŢI IOAN (PNL) | |
| 16 | POP ALIN (PSD) | |
| 17 | REMEŢAN FLORIN (PMP) | |
| 18 | RETTER IOSIF (PNL) | |
| 19 | SALAŞAN CRISTIAN-IOAN (PNL) | |
| 20 | SĂBĂU GHEORGHE (PSD) | |
| 21 | STAN SIMONA-LUCIA (PNL) | |
| 22 | ŢOLEA ADRIAN-FLORIN (PNL) | |
| 23 | URZICĂ CRISTIAN (PNL) | |
| 24 | BOLONI GYORGY (UDMR) | |
| 25 | BUTUNOI ADRIAN-CĂTĂLIN (PSD) | |
| 26 | DURUŞ DANIEL-SORIN (PSD) | |
| 27 | MANGUCI COSMIN-CIPRIAN (PSD) | |
| 28 | MOŞNEAG VASILE-OVIDIU (PNL) | |
| 29 | POPA GAROFIŢA (PNL) | |
| 30 | PURCARU MIRCEA (ALDE) | |
| 31 | SULINCEAN MARIUS-MIRCEA (PSD) | |
| 32 | TRIFON DANIEL (ALDE) | |
| 33 | ULICI ION (PNL) | |
