ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR.
86
din
27.04.2012
privind aprobarea drepturilor banesti aferente personalului didactic din invatamantul special care solicita cheltuieli de deplasare pe luna februarie 2012
Consiliul Judeţean Arad;
Având în vedere,
– referatul nr. 6053/24.04.2012 al Direcţiei Economice cu privire la aprobarea drepturilor băneşti aferente personalului didactic din învăţământul special care solicită cheltuieli de deplasare pe luna februarie 2012;
– prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/21.12.2011;
– prevederile Legii nr. 285/28.12.2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice;
– prevederile H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (cu modificările ulterioare);
– prevederile Legii nr. 1/2011 legea educaţiei naţionale;
– prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului nr. 3753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ;
– instrucţiunile privind decontarea navetei cadrelor didactice nr. 2/17.02.2011 din Monitorul Oficial al Romaniei, partea 1, nr. 123/17.02.2011;
– avizul favorabil al comisiilor de specialitate;
În temeiul art. 97 alin (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1
.Se aprobă drepturile băneşti aferente personalului didactic din învăţământul special care solicită cheltuielile de deplasare pe luna februarie 2012, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru instituţiile de învăţământ subordonate conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2.
Prezenta hotărâre se comunică la:
– Instituţia Prefectului – Judeţul Arad;
– Direcţia Economică a Consiliului Judeţean Arad;
– Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad.
PREŞEDINTE, NICOLAE IOŢCU | CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, |
File Name |
---|
anexa.doc |
referat.doc |
Modul de votare:
Reprezentare vot | Total voturi | |
pentru | 26 voturi | |
contra | 0 voturi | |
abțineri | 0 voturi | |
absenți | 6 voturi | |
nu au votat | 0 voturi |
Vot detaliat:
Crt | Consilier | Vot |
---|---|---|
1 | BOLONI GYORGY (UDMR) | |
2 | CHAMBRE DORINA RODICA (PD-L) | |
3 | COSTIN IONEL (PD-L) | |
4 | CRISTEA PAVEL GHEORGHE (PSD) | |
5 | DAT IONEL (PSD) | |
6 | DRĂGAN CRISTIAN IOAN (PD-L) | |
7 | FELNECAN ROMULUS-ALIN (PD-L) | |
8 | GIURGELEA IONEL (PD-L) | |
9 | HERLO RODICA (PSD) | |
10 | HONDEA IOAN (PNL) | |
11 | IOŢCU PETRU NICOLAE (PD-L) | |
12 | LEAH SANDU (PD-L) | |
13 | MIHUŢ TEODOR (PD-L) | |
14 | MOŢICA ANA LENUŢA (PNL) | |
15 | NĂSUI ADRIAN (PD-L) | |
16 | NEGREA DANIEL (PD-L) | |
17 | POPA EMIL DOREL (PD-L) | |
18 | PURCARU MIRCEA (PC) | |
19 | ROMAN SORIN-VICTOR (PD-L) | |
20 | SABĂU GHEORGHE (PSD) | |
21 | SCOROBETE RADU (PNL) | |
22 | SIPOS GYORGY (UDMR) | |
23 | TOTH CSABA (UDMR) | |
24 | ŢOLEA ADRIAN (PD-L) | |
25 | VANCU EUGEN CONSTANTIN (PD-L) | |
26 | VESA TEODOR (PC) | |
27 | CRISTINA IOAN (PNL) | |
28 | DON CIPRIAN FLORIN (PD-L) | |
29 | PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL) | |
30 | SECULICI GHEORGHE (PD-L) | |
31 | ULICI IOAN (PD-L) | |
32 | VELICI FLORIN TEODOR (PD-L) | |