Şedinţă extraordinară 11.12.2009
Programare şedinţe pe comisii şi plen
+
Data | Ora | Sala | |
Consiliul judeţean | 11.12.2009 | 12.00 | E 2 11 |
Comisia de buget, finanţe, studii şi analize economico-financiare. | 11.12.2009 | 11.30 | E 1 03 |
Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice şi protecţia mediului. | 11.12.2009 | 11.30 | E 2 05 |
Comisia pentru servicii publice, sociale şi turism. | 11.12.2009 | 11.30 | E 2 02 |
Comisia pentru probleme culturale, de învăţământ, sportive şi de tineret. | 11.12.2009 | 11.30 | E 1 10 |
Comisia juridică, gestionarea patrimoniului şi respectarea drepturilor cetăţeneşti | 11.12.2009 | 11.30 | E 1 08 |
Comisia pentru strategii de dezvoltare, cooperare interinstituţională şi integrare europeană. | 11.12.2009 | 11.30 | E 2 11 |
Convocare
+
Ordine de zi
+
Proces-verbal
+
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD
Nr.16167 din 28.12.2008
PROCES VERBAL
Încheiat în şedinţa extraordinară a Consiliului judeţean Arad din data de
11 decembrie 2009
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea pe site-ul Consiliului judeţean Arad a Dispoziţiei nr.616 /9.12.2009 a preşedintelui Consiliului judeţean, privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului judeţean Arad (cuprinzând ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării), precum şi prin intermediul presei, în cotidianul local „Glasul Aradului”, „Jurnalul Arădean” şi „Nyugati Jelen” din data 10.12.2009. Convocarea consilierilor s-a realizat telefonic.
Au fost prezenţi: Ioţcu Nicolae-preşedinte, Drăgan Cristian-vicepreşedinte, Chambre Dorina Rodica, Costin Ionel, Cristina Ioan, Dat Ionel, Don Ciprian Florin, Dumitrache Ovidiu, Galu Cosmin Radu, Herlo Rodica, Hondea Ioan, Mihuţ Teodor, Moţica Ana Lenuţa, Năsui Adrian, Negrea Daniel, Parpală Caius Mihai, Popa Emil Dorel, Roman Sorin Victor, Sabău Gheorghe, Scorobete Radu, Seculici Gheorghe, Sipos Gheorghe, Toth Csaba, Ulici Ioan, Vancu Eugen, Vesa Teodor-consilieri judeţeni, Silaghi Ioan-secretarul judeţului Arad. Absenţi: Ţolea Adrian Florin-vicepreşedinte, Boloni Gyorgy, Felnecan Romulus Alin, Giurgelea Ionel, Leah Sandu Virgil, Purcaru Mircea, Velici Florin Teodor-consilieri judeţeni.
Dl.Ioţcu Nicolae: Bună ziua! Bine aţi venit la şedinţa extraordinară a Consiliului judeţean Arad, care a fost prilejuită de o rectificare pentru ceea ce înseamnă sumele acordate pentru persoanele cu handicap şi ca să putem să dăm repede drumul la bani am convocat această şedinţă. Avem 3 proiecte pe ordinea de zi, pe cel pe care vi l-am prezentat, un
-Proiect de hotărâre privind încetarea de drept a raportului de serviciu al doamnei Conta Viorica director executiv în cadrul Direcţiei Judetene de Evidenţă a Persoanelor Arad, începând cu data de 10.12.2009.
În urma legii noi a salarizării dumneaei cumulând până acum pensia cu salarul, având o pensie de 31 mil.lei şi un salar cât avea, dumneaei trebuie să spun, până ieri trebuia să-şi exprime opţiunea, în ceea ce priveşte păstrarea pensiei sau a salarului, nu a făcut-o, prin urmare o revocăm prin această hotărâre.
-Proiect de hotărâre privind aprobarea măsurilor de reducere în medie cu 15,5% a cheltuielilor de personal aferente consilierilor judeţeni, cheltuieli asigurate din bugetul propriu al judetului Arad.
Este vorba de indemnizaţia dvs. Conform legii , asta este, salariaţii şi-au luat zilele libere, inclusiv eu, şi la dvs. trebuie să procedăm la o reducere a acestei indemnizaţii. Ne supunem legilor. Aceasta este ordinea de zi. Cine este pentru? 26 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
În unanimitate, Consiliul judeţean Arad, a aprobat
ORDINEA DE ZI:
1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2009.
2. Proiect de hotărâre privind încetarea de drept a raportului de serviciu al doamnei Conta Viorica director executiv în cadrul Directiei Judetene de Evidenţă a Persoanelor Arad, începând cu data de 10.12.2009.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea măsurilor de reducere în medie cu 15,5% a cheltuielilor de personal aferente consilierilor judeţeni, cheltuieli asigurate din bugetul propriu al judetului Arad.
Punctul 1.
Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2009.
Dl.Ioţcu Nicolae: Cine este pentru? 26 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
În temeiul art.97 (alin.1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.377/2009
privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2009.
Punctul 2.
Proiect de hotărâre privind încetarea de drept a raportului de serviciu al doamnei Conta Viorica director executiv în cadrul Directiei Judetene de Evidenţă a Persoanelor Arad, începând cu data de 10.12.2009.
Dl.Ioţcu Nicolae: Cine este pentru? 26 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
În temeiul art.97 (alin.1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.378/2009
privind încetarea de drept a raportului de serviciu al doamnei Conta Viorica director executiv în cadrul Directiei Judetene de Evidenţă a Persoanelor Arad, începând cu data de 10.12.2009.
Punctul 3.
Proiect de hotărâre privind aprobarea măsurilor de reducere în medie cu 15,5% a cheltuielilor de personal aferente consilierilor judeţeni, cheltuieli asigurate din bugetul propriu al judetului Arad.
Dl.Ioţcu Nicolae: Cine este pentru? 26 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri?
–
În temeiul art.97 (alin.1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.379/2009
privind aprobarea măsurilor de reducere în medie cu 15,5% a cheltuielilor de personal aferente consilierilor judeţeni, cheltuieli asigurate din bugetul propriu al judetului Arad.
Dl.Ioţcu Nicolae: Dacă sunt întrebări?
Dl.Galu Cosmin: Permiteţi o scurtă intervenţie, nu este legată de ordinea de zi, dacă se poate. Probabil aveţi cunoştinţă, dragi colegi, de o situaţie petrecută absolut halucinantă şi incredibilă, petrecută în ultima etapă a meciului de fotbal UTA-Gaz Metan CFR Craiova, în care din păcate, au fost bruscaţi fizic şi molestaţi un număr de persoane. Probabil aveţi cunoştinţă şi din presă de această situaţie.
Dl.Ioţcu Nicolae: Sub rezerva că e presă şi nu ştim care este realitatea.
Dl.Galu Cosmin: Există persoane care au fost bătute pentru simplul motiv că filmau o anumită desfăşurare a evenimentelor. Deoarece noi avem această Autoritate Teritorială de Ordine Publică, care, e drept, are o un rol consultativ , iarăşi o Comisie pentru apărare a drepturilor omului şi pentru o colaborare cu comunitatea şi instituţiile abilitate, v-aş ruga foarte mult ca în următoarea şedinţă ATOP să fie convocată conducerea Jandarmeriei Arad şi să dea explicaţii asupra acestor evenimente absolut regretabile, care s-au întâmplat la această .partidă de fotbal, la finalul ei de fapt că nu mai era mai nimeni pe stadion.
Dl.Ioţcu Nicolae: O să facem acest lucru sub rezerva că nu dorim să ne exprimăm dacă Jandarmeria a avut motive să intervină sau nu, cum a intervenit, pentru că eu cel puţin nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, O să facem acest lucru prin Autoritatea judeţeană, cam atât putem noi să ne exprimăm
Dl.Galu Cosmin: Ca să fiu bine înţeles, cred că şi pentru Jandarmerie este bine pentru că este o instituţie onorabilă şi să nu planeze umbra asta asupra ei.
Dl.Ioţcu Nicolae: Da, domnul Galu, am înţeles. Dacă sunt alte intervenţii, dacă nu, ne vedem la şedinţa ordinară în 22 decembrie, în principiu, dacă nu intervin anumite lucruri legate de buget.
Nemai fiind alte probleme la ordinea de zi, şedinţa Consiliului judeţean Arad ia sfârşit.
PREŞEDINTE, SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Nicolae Ioţcu Ioan Silaghi
Verificat
Doina Glogovicean
Întocmit
Elisabeta Abonyi
Ex.1
