Preşedintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat astăzi la evenimentul de recepţionare a clădirii de birouri a companiei Panduit, prin care aceasta își întărește prezența în județul Arad. De asemenea, a fost prezentată o nouă linie de producție, care va creste cu un milion de dolari investiția Panduit la Arad.
Investiția în extindere este realizată de către Panduit în contextul în care această companie este pe primele locuri la nivel național în domeniul său de activitate.
Președintele Iustin Cionca a accentuat componenta socială pe care Panduit și-a asumat-o prin sprijinirea sistemului de sănătate publică și a sistemului social din județul Arad, cu sponsorizări și acțiuni de voluntariat: „Compania Panduit este un exemplu pentru participarea civică pe care și-o asumă și pentru că a înțeles ca o parte din profitul pe care îl realizează la Arad să îl folosească pentru creșterea calității vieții în județ. Mulțumesc fiecărui angajat de aici, fiecărei rotițe care pune în mișcare mecanismul complex al societății Panduit, pentru că sunt un model de urmat și au înțeles că împreună, mediul de afaceri, organizațiile civice și administrația județeană, putem obține rezultatele pe care arădenii le așteaptă de la fiecare dintre noi”.
Galerie Foto: