380.000 de tone de deșeuri au fost colectate în ultimii trei ani, în județul Arad! În loc să ajungă în albiile râurilor, în șanțurile de pe marginea drumurilor sau în gropi ilegale la marginea localităților, gunoaiele au fost colectate, sortate și depozitate în stații și deponee conforme cerințelor europene. Pentru asta, Consiliul Județean a depus un proiect de finanțare din fonduri europene, în valoare de 122,5 milioane lei, semnat în anul 2010. Proiectul a devenit funcțional în anul 2018, când Aradul devenea unul dintre cele 9 județe pilot în România, în ce privește sistemul integrat de gestionare a deșeurilor.
Din anul 2018, colectarea în județul Arad se face pe deșeuri reziduale, deșeuri reciclabile și biodegradabile. Consiliul Județean Arad a cumpărat 154.500 de pubele și compostoare, și 8500 de containere, pe care le-a distribuit în întregul județ. Județul a fost împărțit în cinci zone, fiecare deservită de câte un operator privat care colectează deșeurile și le transportă la una dintre cele trei stații de transfer, de unde ajung la stațiile de sortare (în județ funcționează două, la Ineu și la Arad) sau direct la depozitul din municipiul Arad. Deșeurile biodegradabile sunt colectate din orașele județului și din municipiul Arad și transportate la stațiile de compostare. În comune au fost distribuite compostoare individuale.
Astăzi, județul Arad este unul dintre puținele județe din România unde colectarea și depozitarea deșeurilor se face în condiții europene.
„Este impresionant să vezi, mai ales în mediul rural, cum sunt aliniate pubelele la stradă, în fiecare zi de colectare. Arădenii și-au creat un obicei de a nu mai arunca deșeurile la întâmplare și de a nu le mai arde în grădină. Sigur, ca în orice program pilot în care implementezi primul sau printre primii un sistem, există încă și neajunsuri. Dar ele se corectează din mers și important este rezultatul final: avem un județ mai curat, gândim și proiectăm cu adevărat un Arad pentru generațiile viitoare” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, care este și președintele Agenției de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în Județul Arad, a precizat că Asociația este compusă din 78 de primării plus Consiliul Județean, și fiecare are același drept de vot. Consiliul Județean a scris, a câștigat și a implementat proiectul, dar în acest moment el este gestionat de Adunarea Generală formată din primării și Consiliul Județean, o Adunare Generală în care toți au drepturi egale. Tarifele, documentațiile tehnice, condiții de operare, în general tot ce ține de actul decizional, se votează în Adunarea Generală a Asociaților. „Dacă acest proiect funcționează astăzi, și Aradul este în acest domeniu unul dintre cele mai performante județe din România, se datorează și sistemului de decizie pe care noi l-am implementat. Eu îmi doresc ca în viitorul apropiat să existe peste tot unde este necesar platforme securizate unde sunt amplasate containerele care se colectează deșeurile, în special în mediul urban, în zonele de blocuri, ca deșeurile să nu mai fie deranjante pentru nimeni și colectarea lor să se realizeze civilizat în toate orașele județului”.
Simona Stan, director adjunct al Agenției de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în Județul Arad, a declarat, la rândul său, că „se muncește permanent ca acest sistem de colectare, transfer și depozitare a deșeurilor să fie performant. Eu știu că în acești trei ani au existat și probleme, în special datorate diferenței de așteptări dintre furnizorii de servicii, respectiv firmele de salubrizare, și beneficiarul final. Firmele caută să câștige cât mai mult, iar beneficiarii să aibă condiții cât mai avantajoase pentru ei. De aici, uneori au apărut probleme, au fost companii de salubrizare care s-au retras și au abandonat proiectul, dar am reușit ca invocând situația de urgență, în colaborare cu primăriile, să trecem peste cele mai grele încercări. Proiectul continuă, toate zonele sunt funcționale și deservite de către operatori. Încă din luna decembrie 2021 am început elaborarea documentațiilor care vor sta la baza viitoarelor contracte de salubrizare pentru noul ciclu contractual care începe în anul 2023. Repet, este un program funcțional și sunt de acord cu președintele Consiliului Județean: a schimbat imaginea județului!”