Consilierii județeni au votat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a Devizului general actualizat pentru modernizarea drumului județean DJ792B Bârsa-Moneasa-limită județ Bihor. Este vorba despre câteva modificări aduse proiectului inițial, proiect care urma să lege județul Arad de județul Bihor cu un drum modern. Noul proiect însă prevede modernizarea DJ792B doar până la ieșire din Moneasa, iar motivele pentru care au fost făcute aceste modificări sunt independente de Consiliul Județean Arad.
„Încă de când am devenit președinte al Consiliului Județean mi-am propus să fac tot ce ține de mine, de noi, pentru a revitaliza stațiunea Moneasa, care odată era o perlă. În acest sens, am dorit modernizarea drumurilor ce duc spre Moneasa, inclusiv a drumului ce leagă stațiunea de județul Bihor. Ei bine, din păcate, ne-am văzut nevoiți să modificăm acest proiect, fiindcă, de când am demarat toate procedurile și până la momentul de față a apărut un litigiu în ceea ce privește terenul pe care se află porțiunea de drum de la ieșire din Moneasa și până la limita cu județul Bihor. Mai exact, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, a cerut înapoi și a câștigat în instanță respectivul teren, astfel că, nefiind în patrimoniul Consiliului Județean Arad, efectiv nu mai putem investi în modernizarea acestui drum. Astfel, fiindcă vorbim despre o finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar și fiindcă nu vrem să renunțăm la acest proiect în întregimea lui, ne-am văzut nevoiți să facem aceste modificări” , a explicat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Așadar, DJ792B va fi totuși modernizat de la Bârsa la Moneasa și până la ieșirea din stațiune spre județul Bihor. Rămâne totuși o porțiune de aproximativ 4 kilometri, cea care leagă efectiv Moneasa de limita cu județul vecin, care nu va fi modernizată, cel puțin momentan. Totuși, președintele CJ Arad spune că nu renunță la ideea de modernizare inclusiv a respectivului tronson de drum și că se vor căuta soluții pentru rezolvarea acestei probleme.
„Cum spuneam, revitalizarea stațiunii Moneasa a fost și rămâne un obiectiv pentru mine și nu doar pentru mine. Vom moderniza tronsonul de drum de la Bârsa și până la Moneasa, inclusiv până la ieșirea din Moneasa către județul Bihor. Deși aparent, din motive ce nu țin de noi, vom renunța la acest tronson de aproape 4 km de drum, până la limita cu județul vecin, renunțăm doar în cadrul acestui proiect. Totuși, nu renunțăm și la ideea în sine, astfel că vom căuta soluții să obținem terenul respectiv și în cele din urmă să facem o legătură modernă cu județul Bihor și în această zonă” , a mai declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca.