Restricții pe drumurile județene
Ca urmare a instituirii codului roșu de caniculă, Consiliul Județean suspendă temporar circulația autovehiculelor cu un tonaj mai mare de 20 de tone, între orele 12-18. Restricțiile de circulație, impuse conform Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 207/19.07.2021, sunt valabile în perioadele pentru care instituțiile abilitate instituie unul dintre codurile portocaliu sau roșu. Restricțiile temporare de circulație nu se vor aplica în cazul următoarelor tipuri de transporturi: – transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; – deplasarea vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră; – transporturi în caz de fenomene naturale care afectează căile de comunicații si telecomunicații, zone locuite și obiective de interes național; – transporturi funerare; – transportul de echipamente de prim ajutor și ajutoare umanitare în cazul unor calamități sau dezastre naturale; – transporturi poștale; – transporturi pentru distribuirea de carburanți; – transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; – transporturi cu vehicule destinate prin construcție tractării vehiculelor avariate; – transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; – transporturile de mărfuri în trafic internațional, efectuate de operatorii de transport români și/sau străini, cu puncte de descărcare/încărcare pe sectorul restricționat.