Consiliul Județean
Arad

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN


HOTĂRÂREA NR.


100



din


14.05.2015



privind aprobarea Metodologiilor de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă pentru activităţile nonprofit de interes general aferente anului 2015

Consiliul Judeţean Arad;

Având în vedere,



-Referatul nr.1031/11.05.2015 al Centrului Cultural Judeţean Arad înregistrat la Consiliul Judeţean Arad sub nr. 6850/14.05.2015;



-Prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;



-Prevederile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;



-Prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare;



-Prevederile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;



-Prevederile O.U.G. nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;



-Prevederile O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;



-Prevederile H.G. nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare;



-Prevederile Ordinului nr. 130/2006 al Agenţiei Naţionale pentru Sport privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti;



-Avizul favorabil al comisiilor de specialitate;


În temeiul art. 97 alin (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:


Art.1.

Se aprobă Metodologia de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Arad alocate Centrului Cultural Judeţean Arad pentru activităţi nonprofit – direcţia de finanţare: Activităţi cultural-artistice, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.




Art.2.

Se aprobă Metodologia de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Arad alocate Centrului Cultural Judeţean Arad pentru activităţi nonprofit – direcţia de finanţare: Cultură tradiţională, prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.




Art.3.

Se aprobă Metodologia de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Arad alocate Centrului Cultural Judeţean Arad pentru activităţi nonprofit – direcţia de finanţare: Producţii editoriale, prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.




Art.4.

Se aprobă Metodologia de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Arad alocate Centrului Cultural Judeţean Arad pentru activităţi nonprofit – direcţia de finanţare: Educaţie şi sănătate, prevăzută în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.




Art.5.

Se aprobă Metodologia de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Arad alocate Centrului Cultural Judeţean Arad pentru activităţi nonprofit – direcţia de finanţare: Tineret, prevăzută în anexa nr. 5 la prezenta hotărâre.




Art.6.

Se aprobă Metodologia de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Arad alocate Centrului Cultural Judeţean Arad pentru activităţi nonprofit – direcţia de finanţare: Activităţi sportive, Promovarea sportului de performanţă, prevăzută în anexa nr. 6 la prezenta hotărâre.




Art.7.

Se aprobă Metodologia de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului Judeţului Arad alocate Centrului Cultural Judeţean Arad pentru activităţi nonprofit – direcţia de finanţare: Turism şi protecţia mediului, prevăzută în anexa nr. 7 la prezenta hotărâre.




Art.8.

Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.




Art.9.

Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Centrul Cultural Judeţean Arad.




Art.10

.Prezenta hotărâre se comunică la:



-Instituţia Prefectului – Judeţul Arad



-Centrul Cultural judeţean Arad.





PREŞEDINTE,


NICOLAE IOŢCU

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,


SILVANA LUPU


Modul de votare:

Reprezentare vot Total voturi
pentru
28

voturi
contra
0

voturi
abțineri
0

voturi
absenți
5

voturi
nu au votat
0

voturi


Vot detaliat:


Crt

Consilier

Vot

1

ACHIM ZENO CĂTĂLIN (PNL)


2

ARDELEAN AUREL (PDL)


3

BOLONI GYORGY (UDMR)


4

BUDIU SIMION (PDL)


5

COVALIV VALENTIN (PDL)


6

DAMIAN VASILICĂ (PSD)


7

DURUŞ DANIEL SORIN (INDEP.)


8

FEIEŞ CRISTIAN (PDL)


9

GUŢU ROMULUS REMUS (PDL)


10

HĂRLĂU DACIAN-ALIN (PDL)


11

IORGOVAN SIMONA -LUCIA (PNL)


12

IOŢCU PETRU NICOLAE (PDL)


13

MICLE IOAN (PDL)


14

MOŢ PETRU (PSD)


15

NEGREA DANIEL (INDEP.)


16

ONEA MIRCEA-LAURENŢIU (PDL)


17

PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL)


18

PERETEATCU COSMIN NICOLAE (PNL)


19

PLAVEŢI IOAN (PDL)


20

POPA GAROFIŢA (PDL)


21

PURCARU MIRCEA (PC)


22

SABĂU GHEORGHE (PSD)


23

SIPOS GYORGY (UDMR)


24

SULINCEAN MARIUS-MIRCEA (PSD)


25

TRIPA FLORIN DAN (PSD)


26

ŢOLEA ADRIAN (PDL)


27

ULICI IOAN (PDL)


28

VESA TEODOR (INDEP.)


29

CHAMBRE DORINA RODICA (PDL)


30

ENĂCHIUC DUMITRU-FLORIAN (PDL)


31

GLIGOR IOAN (PSD)


32

LUCACI CORNEL-ŞTEFAN (PSD)


33

SECULI IOAN GHEORGHE (INDEP.)

Sari la conținut