Consiliul Județean
Arad

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN


HOTĂRÂREA NR.


111



din


17.09.2004



privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a fişelor de evaluare a posturilor  din cadrul aparatului propriu al Serviciului public de asistenţă socială Arad

Consiliul Judeţean Arad;

Având în vedere:



– referatul nr.3615 /10.09.2004 al Biroului Gestiune Resurse Umane şi Salarizare prin care se propune înfiinţarea postului de

referent de specialitate GP III

la

Compartimentul


asistenţă socială,

post


motivat prin complexitatea atribuţiilor şi a volumului mare de lucrări;



– prevederile H.G.749/1998 privind metodologia de aplicare a criteriilor de evaluare a performanţelor individuale;



– prevederile Legii nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare;



– prevederile O.U.G.nr.123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, în anul 2004;






propunerea preşedintelui C.J.A. de aprobare a statelor de funcţii şi a organigramei în baza Legii nr.215/2001.






În temeiul art.109 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală

H O T Ă R Ă Ş T E:


Art.1

Se aprobă

organigrama, statul de funcţii şi fişele de evaluare a posturilor

pentru Serviciul public de asistenţă socială Arad, cu începere din 01.10.2004.

Acestea

sunt cuprinse în anexele 1, 2 şi 3 care fac parte din prezenta hotărâre.



Statul de funcţii este întocmit conform OUG 123/2003, cu creşterile respective din 01.01.2004.






Art.2

. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Gestiune Resurse Umane şi Salarizare al CJA prin personalul de resort din cadrul Serviciului public de asistenţă socială Arad.


PREŞEDINTE,


ARH.GHEORGHE SECULICI

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,


IOAN SILAGHI


Modul de votare:

Reprezentare vot Total voturi
pentru

voturi
contra

voturi
abțineri

voturi
absenți

voturi
nu au votat

voturi


Vot detaliat:


Crt

Consilier

Vot

Sari la conținut