ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR.
139
din
29.07.2005
privind trecerea unor imobile aflate în domeniul public al Judeţului Arad, între Direcţia Judeţeană de Protecţia a Plantelor şi Alte Servicii Arad, şi
Administraţia de Drumuri şi Poduri a Judeţului Arad, imobile care se află în
administrarea operativă a acestora
Consiliul Judeţean Arad;
Având în vedere :
– Referatul nr.696/14.04.2005, al ADP Arad prin care se propune trecerea unor imobile aflate în domeniul public al Jud. Arad din administrarea Direcţiei Judeţene de Protecţie a Plantelor şi alte servicii Arad, în administrarea Administraţiei de Drumuri şi Poduri Arad, spaţii excedentare aparţinând domeniului public judeţean.
– Referatul nr.1992/18.07.2005
al DJPPAS Arad prin care se propune trecerea imobilului Canton Curtici (sediul District Curtici ) din administrarea operativă directă ADPJ Arad în administrarea operativă directă a DJPPAS Arad.
– Prevederile Legii 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
– Prevederile HG 976/2002 privind atestarea domeniului public al jud.Arad precum şi al municipiului Arad, oraşelor şi comunelor din jud. Arad.
– Hotărârea CJA nr.79/21.06.2002 privind însuşirea, inventarierea, actualizarea bunurilor care aparţin domeniului public al jud.Arad.
– Prevederile Legii 215, Legea administraţiei publice locale, art.104, alin.1
În baza art.109 din Legea administraţiei publice locale nr.251/2001:
Art.1.
Imobilele situate în Arad, str. Ştefan Ludwig Roth nr.2, Ineu, Calea Aradului nr.6 identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în domeniul public al jud.Arad şi administrarea Direcţiei Judeţene de Protecţie a Plantelor şi alte servicii Arad, trece în administrarea Administraţiei de Drumuri şi Poduri a Judeţului Arad .
Art.2.
Imobilul Canton Curtici situat pe DJ 792 C km 69+200 identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflat în domeniul public al judeţului Arad şi în administrarea operativă a ADPJ Arad, trece în administrarea operativă directă a Direcţiei Judeţene de Protecţie a Plantelor şi alte servicii Arad.
Art.3.
Predarea în administrare a imobilelor va fi făcută de către comisii numite de preşedintele Consiliului Judeţean Arad, prin protocol de predare-primire, semnate de preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Art.4.
Cu ducere la îndeplinire se încredinţează Direcţia Tehnică şi Direcţia Juridică a Consiliului Judeţean Arad.
| PREŞEDINTE, ING. IOSIF MATULA | CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, |
Modul de votare:
| Reprezentare vot | Total voturi | |
| pentru | voturi | |
| contra | voturi | |
| abțineri | voturi | |
| absenți | voturi | |
| nu au votat | voturi |
Vot detaliat:
| Crt | Consilier | Vot |
|---|

