Consiliul Județean
Arad

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN


HOTĂRÂREA NR.


153



din


29.05.2009



privind aprobarea plăţii sumei de 45.757,36 lei datorată cu titlu de pretenţii, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare

Consiliul Judeţean Arad;

Având în vedere,



– referatul nr. 5897/15.05.2009 al Serviciului juridic şi contencios,



– Sentinţa civilă nr. 1.633/11.03.2008 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosar nr. 10.821/55/2007 prin care Consiliul judeţean Arad a fost obligat, în solidar cu Consiliul local al municipiului Arad şi Compania Naţională Loteria Română, la plata sumei de124.063 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi pretenţii,



– Decizia civilă nr. 1.059/30.10.2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 10.821/55/2007, prin care au fost respinse recursurile declarate împotriva S.C. nr. 1.633/2008 a Judecătoriei Arad,



– Notificarea Companiei Naţionale Loteria Română înregistrată sub nr. 3806/01.04.2009, prin care solicită plata părţii care revine Consiliului judeţean Arad, din suma stabilită de instanţele de judecată cu titlu de cheltuieli de judecată şi pretenţii,



– Procesul-verbal al Executorului judecătoresc Horia Păsculescu, încheiat la data de 26.01.2009 în Dosarul execuţional nr. 31/2009, din care rezultă suma stabilită cu titlu de cheltuieli de executare,



– Ordinul de plată nr. 9/2009 şi Ordinul de plată nr. 457/2009 care atestă plata, de către Compania Naţională Loteria Română, a sumei stabilite de instanţele judecătoreşti respectiv ocazionată de executarea silită,





– prevederile art. 21(4) din Legea nr. 215/2001,



– avizul favorabil al comisiilor de specialitate.




În temeiul art. 97 alin (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;

H O T Ă R Ă Ş T E:




Art.1

. Se


aprobă plata


către Compania Naţională Loteria Română a sumei de 45.757,36 lei, reprezentând pretenţii, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare, datorate de Consiliului judeţean Arad urmare a Sentinţei civile nr. 1.633/11.03.2008, pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 10.821/55/2007.




Art.2

. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică.



Prezenta hotărâre se comunică la:



-Instituţia Prefectului-judeţul Arad



-Direcţia Economică




PREŞEDINTE,


NICOLAE IOŢCU

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,


IOAN SILAGHI


File Name


referat.doc


Modul de votare:

Reprezentare vot Total voturi
pentru
28

voturi
contra
0

voturi
abțineri
0

voturi
absenți
4

voturi
nu au votat
0

voturi


Vot detaliat:


Crt

Consilier

Vot

1

BOLONI GYORGY (UDMR)


2

CHAMBRE DORINA RODICA (PD-L)


3

CRISTINA IOAN (PNL)


4

DAT IONEL (PSD)


5

DON CIPRIAN FLORIN (PD-L)


6

DRĂGAN CRISTIAN IOAN (PD-L)


7

GALU COSMIN RADU (PNTCD)


8

GIURGELEA IONEL (PD-L)


9

HERLO RODICA (PSD)


10

HONDEA IOAN (PNL)


11

IOŢCU PETRU NICOLAE (PD-L)


12

LEAH SANDU (PD-L)


13

MECHEŞ ŞTEFAN MIRCEA (PD-L)


14

MIHUŢ TEODOR (PD-L)


15

MOŢICA ANA LENUŢA (PNL)


16

NEGREA DANIEL (PD-L)


17

OCOLICEAN HORIA ADRIAN (PD-L)


18

PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL)


19

POPA EMIL DOREL (PD-L)


20

SABĂU GHEORGHE (PSD)


21

SCOROBETE RADU (PNL)


22

SECULICI GHEORGHE (PD-L)


23

SIPOS GYORGY (UDMR)


24

TOTH CSABA (UDMR)


25

ŢOLEA ADRIAN (PD-L)


26

ULICI IOAN (PD-L)


27

VELICI FLORIN TEODOR (PD-L)


28

VESA TEODOR (PC)


29

COSTIN IONEL (PD-L)


30

JURCĂ SEVER (PD-L)


31

NĂSUI ADRIAN (PD-L)


32

PURCARU MIRCEA (PC)

Sari la conținut