ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR.
160
din
25.06.2010
privind aprobarea preluării de către Consiliul Judeţean Arad a managementului asistenţei medicale pentru Spitalul de Psihiatrie Mocrea şi Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş
Consiliul Judeţean Arad;
Având în vedere,
-referatul nr. 8047/25.06.2010 al Biroului Juridic Contencios Administrativ privind preluarea managementului asistenţei medicale pentru unităţile sanitare cu paturi care fac obiectul H.G. nr. 529/2010,
– prevederile art. 19 şi 22 alin.(2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
– prevederile art. 2 alin.(2) şi ale art. 3 din Hotărârea Guvernului României nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti,
– prevederile art. 2 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 910/10.06.2010 pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice,
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) lit. f), ale art. 91 alin.(5) lit. a) pct. 3 şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art
.1
.
Se aprobă preluarea de către Consiliul Judeţean Arad a managementului asistenţei medicale pentru următoarele unităţi sanitare publice cu paturi:
– Spitalul de Psihiatrie Mocrea
– Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş
Art.2
.
Se mandatează vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad domnul Adrian Ţolea să semneze, în numele şi pentru Consiliul Judeţean Arad, protocoalele de predare-preluare care urmează a fi încheiate cu Direcţia de Sănătate Publică Arad pentru fiecare din unităţile sanitare preluate.
Art.3
.
Prezenta hotărâre se comunică cu:
– Instituţia Prefectului – Judeţul Arad
– Direcţia de Sănătate Publică Arad
| PREŞEDINTE, NICOLAE IOŢCU | CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, |
| File Name |
|---|
| referat.doc |
Modul de votare:
| Reprezentare vot | Total voturi | |
| pentru | voturi | |
| contra | voturi | |
| abțineri | voturi | |
| absenți | voturi | |
| nu au votat | voturi |
Vot detaliat:
| Crt | Consilier | Vot |
|---|
