ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR.
20
din
08.02.2008
privind aprobarea cofinanţării cu cel puţin 10% a proiectului Locuinţă protejată Monica şi susţinerea activităţii pe o perioadă de cel puţin trei ani de la finalizarea implementării
Consiliul Judeţean Arad;
Având în vedere,
-Programul de interes naţional privind protecţia socială şi integrarea socioprofesională a persoanelor cu handicap;
-Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată;
-Ordinul Preşedintelui A.N.P.H. nr. 11/09.01.2008 privind elaborarea metodologiei de evaluare a proiectelor şi criteriilor pe baza cărora se efectuează selecţia proiectelor în domeniul protecţiei, integrării şi incluziunii sociale a persoanelor cu handicap;
-Strategia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad;
-Referatul D.G.A.S.P.C. nr. 4181/04.02.2008 privind cofinanţarea şi susţinerea activităţii pe o perioadã de trei ani a proiectului destinat înfiinţãrii unei locuinţe protejate prin program de interes naţional.
În temeiul art. 97 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1
.Se aprobă cofinanţarea cu cel puţin 10% a proiectului „Locuinţă protejată Monica”.
Art.2
.Se aprobă susţinerea activităţii pe o perioadă de cel puţin trei ani de la finalizarea implementării.
Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad şi Direcţia Economică a Consiliului Judeţean Arad.
| PREŞEDINTE, ING. IOSIF MATULA | CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, |
| File Name |
|---|
| referat.doc |
Modul de votare:
| Reprezentare vot | Total voturi | |
| pentru | 27 voturi | |
| contra | 0 voturi | |
| abțineri | 0 voturi | |
| absenți | 6 voturi | |
| nu au votat | 0 voturi |
Vot detaliat:
| Crt | Consilier | Vot |
|---|---|---|
| 1 | BUZA GAVRIL (UDMR) | |
| 2 | CĂPRAR IOAN (PSD) | |
| 3 | CHISĂLIŢĂ CONSTANTIN (INDEP) | |
| 4 | CREŢU IOAN (PD) | |
| 5 | CRISTINA IOAN (PNL) | |
| 6 | CSEPELLA IOAN MATEI (UDMR) | |
| 7 | DUKA IOSIF ATTILA (INDEP.) | |
| 8 | FÎCIU GABRIELA ANIELA (PNL) | |
| 9 | FLUERAŞ IOAN (PD) | |
| 10 | FLUERAŞ PAVEL (PNL) | |
| 11 | GIURGELEA IONEL (PD) | |
| 12 | LEAH SANDU (PD) | |
| 13 | MATULA IOSIF (PD) | |
| 14 | MICURESCU IOAN (PD) | |
| 15 | MOROŞTEŞ EUGEN (PD) | |
| 16 | MOŞ IOAN (PD) | |
| 17 | MOŢICA ANA LENUŢA (PNL) | |
| 18 | MUREŞAN MAFTEI (PD) | |
| 19 | NEGREA DANIEL (PD) | |
| 20 | ONEŢ AURELIAN (PC) | |
| 21 | PURCARU MIRCEA (PC) | |
| 22 | RANCU TIBERIU (PNL) | |
| 23 | SABĂU GHEORGHE (PSD) | |
| 24 | ŞIPOŞ GHEORGHE (UDMR) | |
| 25 | ŢOLEA ADRIAN (INDEP) | |
| 26 | VANCU EUGEN (INDEP) | |
| 27 | VASII VASILE (PD) | |
| 28 | HERLO RODICA (PSD) | |
| 29 | JURCĂ SEVER (INDEP) | |
| 30 | MANDEK FRANSCISC (PSD) | |
| 31 | PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL) | |
| 32 | PERETEATCU COSMIN NICOLAE (PSD) | |
| 33 | ROTARU ZOEA TREJI (PSD) | |

