ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR.
231
din
26.08.2011
privind aprobarea drepturilor băneşti aferente
personalului didactic din învăţământul special care solicită cheltuieli de
deplasare pe luna iunie 2011
Consiliul Judeţean Arad;
Având în vedere,
– referatul nr.12431/22.08.2011 al Direcţiei Economice, cu privire la aprobarea drepturilor baneşti aferente personalului didactic din învăţământul special, care solicită cheltuieli de deplasare pe luna iunie 2011;
-prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/28.12.2010;
-prevederile Legii nr. 285/28.12.2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice;
-prevederile H.G. nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (cu modificările ulterioare);
-prevederile Legii nr. 1/2011 legea educaţiei naţionale;
-prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării,Tineretului si Sportului nr. 3753/2011, privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ
-instrucţiunile privind decontarea navetei cadrelor didactice nr. 2/17.02.2011, din Monitorul Oficial al Romaniei, partea 1, nr. 123/17.02.2011;
În temeiul art. 97 alin (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1:
Se aprobă drepturile băneşti aferente personalului didactic din învăţământul special care solicită cheltuielile de deplasare pe luna iunie 2011, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru instituţiile de învăţământ subordonate conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2
: Prezenta hotărâre se comunică la:
– Instituţia Prefectului – Judeţul Arad
– Direcţia Economică
-Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Arad.
PREŞEDINTE, NICOLAE IOŢCU | CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, |
File Name |
---|
ANEXA.doc |
referat.doc |
Modul de votare:
Reprezentare vot | Total voturi | |
pentru | 26 voturi | |
contra | 0 voturi | |
abțineri | 0 voturi | |
absenți | 7 voturi | |
nu au votat | 0 voturi |
Vot detaliat:
Crt | Consilier | Vot |
---|---|---|
1 | BOLONI GYORGY (UDMR) | |
2 | CHAMBRE DORINA RODICA (PD-L) | |
3 | COSTIN IONEL (PD-L) | |
4 | CRISTINA IOAN (PNL) | |
5 | DON CIPRIAN FLORIN (PD-L) | |
6 | FELNECAN ROMULUS-ALIN (PD-L) | |
7 | GIURGELEA IONEL (PD-L) | |
8 | HERLO RODICA (PSD) | |
9 | HONDEA IOAN (PNL) | |
10 | IOŢCU PETRU NICOLAE (PD-L) | |
11 | LEAH SANDU (PD-L) | |
12 | MIHUŢ TEODOR (PD-L) | |
13 | MOŢICA ANA LENUŢA (PNL) | |
14 | NĂSUI ADRIAN (PD-L) | |
15 | NEGREA DANIEL (PD-L) | |
16 | POPA EMIL DOREL (PD-L) | |
17 | ROMAN SORIN-VICTOR (PD-L) | |
18 | SABĂU GHEORGHE (PSD) | |
19 | SCOROBETE RADU (PNL) | |
20 | SIPOS GYORGY (UDMR) | |
21 | TOTH CSABA (UDMR) | |
22 | ŢOLEA ADRIAN (PD-L) | |
23 | ULICI IOAN (PD-L) | |
24 | VANCU EUGEN CONSTANTIN (PD-L) | |
25 | VELICI FLORIN TEODOR (PD-L) | |
26 | VESA TEODOR (PC) | |
27 | DAT IONEL (PSD) | |
28 | DRĂGAN CRISTIAN IOAN (PD-L) | |
29 | DUMITRACHE OVIDIU (PSD) | |
30 | GALU COSMIN RADU (PNTCD) | |
31 | PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL) | |
32 | PURCARU MIRCEA (PC) | |
33 | SECULICI GHEORGHE (PD-L) | |