ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR.
240
din
28.12.2005
privind aprobarea costului mediu/asistat/lună pentru
persoanele mature cu dizabilităţi şi persoane vârstnice asistate
în centrele de ingrijire şi asistenţă din cadrul Direcţiei Generale
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad
Consiliul Judeţean Arad;
Având în vedere,
– prevederile legii 511/2004, legea bugetului de stat pe anul 2005;
– prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 45/2003 privind finanţele publice locale;
– Legea 343/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;
– Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 539 pentru aprobarea Nomenclatorului Instituţiilor de Asistenţă Socială şi a structurii orientative de personal, a Regulamentului
–
cadru de organizare şi funcţionare a Instituţiilor de Asistenţă Socială precum şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale;
– Referatul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vizat de Ordonatorul principal de credite şi Directorul economic al Consiliului Judeţean Arad.
În temeiul art. 109 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1
: Costul mediu pe anul 2006 pentru o persoană majoră cu handicap sau pentru o persoană vârstnică care beneficiază de asistenţă socială în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad este de 1.649,28 lei/lună/asistat.
Art.2
: Consiliile locale din a caror rază teritorială (domiciliu stabil) provin persoanele asistate, vor participa la finanţarea acestei activităţi în cota de 50% din costul stabilit la art.1, respectiv 824,64 lei/lună/asistat. Potrivit clasificaţiei aprobate începand cu anul 2006 prin Ordinul M.F.P. nr.1025/2005, în clasificaţia economică această cheltuială va fi cuprinsă la Titlul VI ,,Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, respectiv 51.01.15 ,,Transferuri din bugetele locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap”.
Art.3
: Consiliile locale vor vira în cote de 1/12 din contribuţia anuală până la data de 15 a fiecarei luni în contul activităţii autofinanţate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, în calitate de beneficiar, nr. RO65TREZ0215010XXX010481 deschis la Trezoreria Municipiului Arad.
Art. 4
: În condiţiile în care un consiliu local nu şi-a onorat obligaţiile de plată curente şi restante mai mult de doua luni consecutiv, acesta va fi direct răspunzător de externarea persoanei vârstnice sau a persoanei cu handicap, problema asistenţei sociale urmând a fi rezolvată de respectivul Consiliu local.
Art. 5
: Pentru persoanele vârstnice cu handicap şi cele vârstnice din fostele cămine de bătrani proveniţi din alte judeţe care beneficiază de asistenţă socială prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad , costul mediu de 1.401,88 lei/lună/asistat se va recupera din bugetul propriu al judeţului de provenienţă al persoanei asistate
.
Contributia pentru persoanele asistate va fi virata in contul nr. RO65TREZ0215010XXX010481 deschis la Trezoreria Municipiului Arad, pe seama Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Arad.
Art. 6
: Costul mediu/lună/asistat se va modifica în cursul anului 2006 în funcţie de evoluţia elementelor de costuri care intră în componenţa cheltuielilor totale.
Art.7
: În termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei hotărâri Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad împreună cu Consiliile locale şi judeţene din raza teritorială de domiciliu a persoanelor asistate în Centrele de îngrijire şi asistenţă vor întocmi Convenţii de colaborare şi finanţare.
Art. 8
: – Prezenta hotărăre se comunică la :
-Instituţia Prefectului Arad ;
-Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad ;
-Direcţia Economică a Consiliului Judeţean Arad ;
– Consiliile Locale : municipal, oraşeneşti şi comunale ;
– Alte Consilii Judeţene.
| PREŞEDINTE, ING. IOSIF MATULA | CONTRASEMNEAZĂ: SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI, |
Modul de votare:
| Reprezentare vot | Total voturi | |
| pentru | 30 voturi | |
| contra | 0 voturi | |
| abțineri | 0 voturi | |
| absenți | 3 voturi | |
| nu au votat | 0 voturi |
Vot detaliat:
| Crt | Consilier | Vot |
|---|---|---|
| 1 | BUZA GAVRIL (UDMR) | |
| 2 | CĂPRAR IOAN (PSD) | |
| 3 | CHISĂLIŢĂ CONSTANTIN () | |
| 4 | CREŢU IOAN (PD) | |
| 5 | CSEPELLA IOAN MATEI (UDMR) | |
| 6 | DUKA IOSIF ATTILA () | |
| 7 | FÎCIU GABRIELA ANIELA (PNL) | |
| 8 | FLUERAŞ IOAN (PD) | |
| 9 | FLUERAŞ PAVEL (PNL) | |
| 10 | GIURGELEA IONEL (PD) | |
| 11 | HERLO RODICA (PSD) | |
| 12 | LEAH SANDU VIRGIL (PRM) | |
| 13 | MANDEK FRANCISC () | |
| 14 | MATULA IOSIF (PD) | |
| 15 | MICURESCU IOAN (PD) | |
| 16 | MOROŞTEŞ EUGEN TEODOR (PD) | |
| 17 | MOŞ IOAN (PD) | |
| 18 | MOŢICA ANA LENUŢA (PNL) | |
| 19 | MUREŞAN MAFTEI (PD) | |
| 20 | NEGREA DANIEL (PD) | |
| 21 | ONEŢ AURELIAN (PC) | |
| 22 | PERETEATCU COSMIN NICOLAE (PSD) | |
| 23 | POPESCU GAVRIL (PNL) | |
| 24 | PURCARU MIRCEA (PC) | |
| 25 | RANCU TIBERIU () | |
| 26 | ROTARU ZOEA TREJI (PSD) | |
| 27 | SABĂU GHEORGHE (PSD) | |
| 28 | ŞIPOŞ GHEORGHE (UDMR) | |
| 29 | VANCU EUGEN (PNL) | |
| 30 | VASII VASILE (PRM) | |
| 31 | JURCA SEVER (PNL) | |
| 32 | PARPALĂ CAIUS MIHAI () | |
| 33 | ŢOLEA ADRIAN FLORIN (PNL) | |

