Consiliul Județean
Arad

Caută
Close this search box.

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN


HOTĂRÂREA NR.


33



din


29.02.2008



privind trecerea imobilului situat în comuna Petriş, Judeţul Arad, din domeniul public al Judeţului Arad în domeniul privat al acestuia, în vederea restituirii în natură actualilor proprietari


Consiliul Judeţean Arad;

Având în vedere,



-referatul nr.1444/13.02.2008 al Direcţiei Tehnice – Serviciul administrarea patrimoniului public şi privat, prin care se propune trecerea din domeniul public al Judeţului Arad în domeniul privat al acestuia a imobilului situat în comuna Petriş, judeţul Arad, evidenţiat în CF nr.1258 Petriş sub nr. top.104-105/b, în vederea restituirii în natură, actualilor proprietari ai acestuia;



-Decizia civilă nr. 2861/2004 a Curţii de Apel Timisoara – Secţia Civilă, confirmată de Decizia nr. 9304/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;



-Prevederile art.10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;



-Prevederile art. 91 alin.(1) lit. c din Legea nr.215/2001;


În temeiul art. 97 alin. (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;

H O T Ă R Ă Ş T E:


Art.1

.Imobilul situat în comuna Petriş, judeţul Arad, evidenţiat în CF nr.1258 Petriş sub nr. top. 104 – 105/b trece din domeniul public al Judeţului Arad în domeniul privat al acestuia în vederea restituirii lui actualilor proprietari.




Art.2

.Predarea primirea se va face în baza protocolului de predare – primire încheiat între Comisia de predare, numită prin dispoziţia preşedintelui consiliului judeţean şi reprezentanţii autorizaţi ai proprietarilor actuali.




Art.3

.În baza protocolului de predare – primire, Serviciul contabilitate va scoate, din inventarul bunurilor aparţinând Judeţului Arad acest imobil la solicitarea Serviciului administrarea patrimoniului public şi privat.



Prezenta hotărare se comunică la:



-Instituţia Prefectului – Judeţul Arad



-Direcţia Tehnică.


PREŞEDINTE,


ING. IOSIF MATULA

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,


IOAN SILAGHI


File Name


referat.doc


Modul de votare:

Reprezentare vot Total voturi
pentru
29

voturi
contra
0

voturi
abțineri
0

voturi
absenți
4

voturi
nu au votat
0

voturi


Vot detaliat:


Crt

Consilier

Vot

1

BUZA GAVRIL (UDMR)


2

CHISĂLIŢĂ CONSTANTIN (INDEP)


3

CREŢU IOAN (PD)


4

CRISTINA IOAN (PNL)


5

CSEPELLA IOAN MATEI (UDMR)


6

DUKA IOSIF ATTILA (INDEP.)


7

FÎCIU GABRIELA ANIELA (PNL)


8

FLUERAŞ IOAN (PD)


9

FLUERAŞ PAVEL (PNL)


10

GIURGELEA IONEL (PD)


11

HERLO RODICA (PSD)


12

JURCĂ SEVER (INDEP)


13

LEAH SANDU (PD)


14

MANDEK FRANSCISC (PSD)


15

MATULA IOSIF (PD)


16

MICURESCU IOAN (PD)


17

MOROŞTEŞ EUGEN (PD)


18

MOŞ IOAN (PD)


19

MOŢICA ANA LENUŢA (PNL)


20

MUREŞAN MAFTEI (PD)


21

NEGREA DANIEL (PD)


22

ONEŢ AURELIAN (PC)


23

PERETEATCU COSMIN NICOLAE (PSD)


24

RANCU TIBERIU (PNL)


25

ROTARU ZOEA TREJI (PSD)


26

ŞIPOŞ GHEORGHE (UDMR)


27

ŢOLEA ADRIAN (INDEP)


28

VANCU EUGEN (INDEP)


29

VASII VASILE (PD)


30

CĂPRAR IOAN (PSD)


31

PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL)


32

PURCARU MIRCEA (PC)


33

SABĂU GHEORGHE (PSD)

Sari la conținut