Consiliul Județean
Arad

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

CONSILIUL JUDEŢEAN


HOTĂRÂREA NR.


57



din


11.03.2011



privind rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Judeţului Arad pe anul 2011

Consiliul Judeţean Arad;

Având în vedere,



– prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/28.12.2010;



– prevederile Legii nr. 273/29.06.2006 *actualizată* privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;



– prevederile Legii cadru nr. 284/28.12.2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;



– prevederile Legii nr. 285/28.12.2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice;



– prevederile Ordinului 57/11.01.2011 al Ministerului Finanţelor Publice privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale pe anul 2011 (modificat);



– referatul nr. 3405/09.03.2011 al Direcţiei Economice cu privire la aprobarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean Arad;



– prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 1917/2005 ,,Norme metodologice de organizare şi conducere a instituţiilor publice” *actualizată*;



– avizul favorabil al comisiilor de specialitate;




În temeiul art. 97 alin (1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;

H O T Ă R Ă Ş T E:


Art.1

. Veniturile bugetului local pe anul 2011 în sumă de 298.526 mii lei conform anexei nr.1 (anexa M.F. 11/01- venituri) la prezenta hotărare rămân aşa cum au fost aprobate prin Hotărârea 41/10.02.2011 şi împărţite pe trimestre prin dispozitia nr. 301/04.03.2011.




Art.2

. Se aprobă rectificarea cheltuielilor bugetului local pe anul 2011 în sumă totală de 336.223 mii lei conform anexei nr. 2 (anexa M.F. 11/01 – cheltuieli) la prezenta hotărâre.




Art.3

. Se aprobă suplimentarea cu 505 mii lei a deficitului secţiunii de dezvoltare până la suma de 37.697 mii lei şi finanţarea acestei suplimentări din excedentul anului precedent.




Art. 4

. Se aprobă rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Judeţului Arad conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre, împărţit pe trimestre conform anexei nr. 3.1.




Art. 5

.Se aprobă rectificarea bugetului general de cheltuieli al Judeţului Arad pe ordonatori de credite subordonaţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate pe anul 2011.




Art. 6

. Se aprobă rectificarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii în sumă de 44.289 mii lei la partea de venituri conform anexei nr. 4 (anexa M.F. 11/02 – venituri) şi în sumă de 44.779 la partea de cheltuieli conform anexei nr. 5 (anexa M.F. 11/02 – cheltuieli) la prezenta hotărâre.




Art. 7

. Se aprobă rectificarea bugetului general al Judeţului Arad


pe anul 2011 la partea de venituri în sumă totală de 328.376 mii lei şi la partea de cheltuieli în sumă totală de 437.513 conform anexei nr. 6 (anexa M.F. 11) la prezenta hotărâre.




Art. 8

. Se aprobă rectificarea listei de investiţii pe anul 2011 având ca sursă de finanţare bugetul local si excedentul anului anterior.




Art. 9

. Se aprobă creditele de angajament în sumă de 8.526 mii lei la capitolul 84.02. Transporturi – Judeţul Arad – Serviciul Drumuri.




Art. 10

. Prezenta hotărâre se comunică la:


-Instituţia Prefectului Judeţul Arad



-Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad



-Direcţia Economică



-Direcţia Tehnică



-Unităţi subordonate



-Trezoreria Municipiului Arad.




PREŞEDINTE,


NICOLAE IOŢCU

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,


IOAN SILAGHI


Modul de votare:

Reprezentare vot Total voturi
pentru
26

voturi
contra
0

voturi
abțineri
6

voturi
absenți
1

voturi
nu au votat
0

voturi


Vot detaliat:


Crt

Consilier

Vot

1

BOLONI GYORGY (UDMR)


2

CHAMBRE DORINA RODICA (PD-L)


3

COSTIN IONEL (PD-L)


4

CRISTINA IOAN (PNL)


5

DON CIPRIAN FLORIN (PD-L)


6

DRĂGAN CRISTIAN IOAN (PD-L)


7

FELNECAN ROMULUS-ALIN (PD-L)


8

GIURGELEA IONEL (PD-L)


9

HONDEA IOAN (PNL)


10

IOŢCU PETRU NICOLAE (PD-L)


11

LEAH SANDU (PD-L)


12

MIHUŢ TEODOR (PD-L)


13

MOŢICA ANA LENUŢA (PNL)


14

NĂSUI ADRIAN (PD-L)


15

NEGREA DANIEL (PD-L)


16

PARPALĂ CAIUS MIHAI (PNL)


17

POPA EMIL DOREL (PD-L)


18

PURCARU MIRCEA (PC)


19

ROMAN SORIN-VICTOR (PD-L)


20

SIPOS GYORGY (UDMR)


21

TOTH CSABA (UDMR)


22

ŢOLEA ADRIAN (PD-L)


23

ULICI IOAN (PD-L)


24

VANCU EUGEN CONSTANTIN (PD-L)


25

VELICI FLORIN TEODOR (PD-L)


26

VESA TEODOR (PC)


27

DAT IONEL (PSD)


28

DUMITRACHE OVIDIU (PSD)


29

GALU COSMIN RADU (PNTCD)


30

HERLO RODICA (PSD)


31

SABĂU GHEORGHE (PSD)


32

SCOROBETE RADU (PNL)


33

SECULICI GHEORGHE (PD-L)

Sari la conținut