Şedinţă extraordinară 10.07.2009
Programare şedinţe pe comisii şi plen
+
Nr. 8142/7.07.2009
Programarea şedinţei extraordinare a Consiliului judeţean (10.07.2009) şi a şedinţelor pe comisii pentru analiza proiectelor de hotărâri pe luna IULIE 2009.
Data | Ora | Sala | |
Consiliul judeţean | 10.07.2009 | 10.00 | 70 |
Comisia de buget, finanţe, studii şi analize economico-financiare. | 09.07.2009 | 13.00 | 70 |
Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice şi protecţia mediului. | 09.07.2009 | 13.30 | 57 |
Comisia pentru servicii publice, sociale şi turism. | 09.07.2009 | 15.30 | 72 |
Comisia pentru probleme culturale, de învăţământ, sportive şi de tineret. | 09.07.2009 | 14.30 | 32 |
Comisia juridică, gestionarea patrimoniului şi respectarea drepturilor cetăţeneşti | 09.07.2009 | 14.00 | 63 |
Comisia pentru strategii de dezvoltare, cooperare interinstituţională şi integrare europeană. | 09.07.2009 | 15.00 | 63 |
Notă: Materialele se vor depune la Compartimentul Logistica Actelor Administrative până la data de 09.07.2009, orele 15.00, inclusiv pe suport electronic sau pe adresa de e-mail doinag@cjarad.ro .
PREŞEDINTE,
Nicolae IOŢCU
Convocare
+
Ordine de zi
+
Proces-verbal
+
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
PROCES-VERBAL
Încheiat în şedinţa extraordinară a Consiliului judeţean Arad din data de 10.07.2009
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea pe site-ul Consiliului judeţean Arad a Dispoziţiei nr. 354/07.07.2009 a preşedintelui Consiliului judeţean, privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului judeţean Arad (cuprinzând ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării), precum şi prin intermediul presei, în cotidianul local „Glasul Aradului”, „Jurnalul Arădean” şi „Nyugati Jelen” din data de 08.07.2009. Convocarea consilierilor s-a realizat telefonic.
Prezenţi: Ioţcu Nicolae-preşedinte, Boloni Gyorgy, Cristina Ioan, Dat Ionel, Don Ciprian, Galu Cosmin, Giurgelea Ionel, Herlo Rodica, Jurcă Sever, Leah Sandu, Roman Sorin, Mihuţ Teodor, Năsui Adrian, Negrea Daniel, Popa Emil Dorel, Sabău Gheorghe, Scorobete Radu, Seculici Gheorghe, Sipos Gyorgy, Toth Csaba, Ulici Ioan, Vancu Eugen, Velici Florin, Vesa Teodor, Felnecan Romulus Alin-consilieri judeţeni, Ochiş Paul-consilier juridic. Absenţi: Drăgan Cristian-vicepreşedinte, Ţolea Adrian-vicepreşedinte, Chambre Dorina-Rodica, Costin Ionel, Dumitrache Ovidiu, Hondea Ioan, Moţica Ana-Lenuţa, Parpală Caius Mihai, Purcaru Mircea-consilieri judeţeni, Silaghi Ioan-secretarul judeţului.
Dl.Ioţcu Nicolae: Bună ziua! Bine aţi venit la această şedinţă extraordinară, sau mai bine zis bună dimineaţa, ţinând cont de ora la care am convocat această şedinţă, cu scuzele de rigoare, că la nici chiar o săptămână de la precedenta şedinţă extraordinară convocăm o nouă şedinţă, doar că este o şedinţă, spun eu, importantă astăzi, deoarece după mai multe luni de discuţii şi încercări de a găsi soluţii pentru a susţine sportul şi în special echipa UTA pentru că acest lucru se întâmplă astăzi, am reuşit să găsim o formulă de parteneriat şi să găsin partenerul care pe lângă faptul că acest partener Universitatea „Vasile Goldiş” este o instituţie care sprijină şi este activă în ceea ce înseamnă sport, iată că vine şi cu un sprijin important pentru a putea asigura împreună cu Primăria Arad şi cu Consiliul judeţean, suportul necesar pentru ca echipa UTA să-şi continue în condiţii normale activitatea. În sală, vă rog să-mi permiteţi, înainte de a trece la votul pentru ordinea de zi, sunt prezenţi: domnul rector Aurel Ardelean, domnul Bitang Viorel, prodecan la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, domnul avocat Rista Valentin, doamna jurist Ghilea Marta, şi domnul Manta Adrian, reprezentantul studenţilor de la Universitatea „Vasile Goldiş”. Vă rog să-mi permiteţi ca înainte de a trece la votul ordinei de zi, dacă domnul rector sau un alt membru al delegaţiei doreşte să ia cuvîntul, să-mi permiteţi să-i invit la microfon. Mulţumesc, domnul rector.
Dl.Ardelean Aurel: Domnilor consilieri, este o zi importantă pentru comunitatea judeţului nostru, pentru locuitorii municipiului şi judeţului nostru. In urma unor întâlniri pe care le-am avut cu domnul preşedinte Ioţcu, cu domnul primar, cu consilieri din cele două consilii, Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi-a dat acordul asupra unui parteneriat pe care să-l realizăm prin intermediul celor două autorităţi locale cu Clubul sportiv UTA prin alocarea unei sume de 500.000 Euro, pentru desfăşurarea activităţii sportive la această echipă. Sigur, aş putea întreba ce faceţi cu ACU? ACU merge înainte pe o altă formă de sponsorizare. Dorim ca ea să fie o echipă tânără de resurse tot pentru clubul UTA. Pe lângă aceasta, ştiţi că echipa de copii de la ACU a câştigat un campionat la Constanţa. Noi creştem şi valori, ne gândim şi la aceste valori prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Parteneriatul nostru prevede colaborări multiple pentru dezvoltarea turismului în judeţ, a bazelor de agrement, pentru dezvoltarea zonei Izoi din Munţii Codru Moma, deci un parteneriat care să fie în folosul cetăţenilor judeţului nostru, în care facem deopotrivă investiţii şi noi şi autorităţile locale. Este cunoscut de dvs. că pe lângă echipa de fotbal ne-am implicat şi în sportul la nivelul boxului, unde avem rezultate foarte bune, echipa de box a universităţii are rezultate meritorii. La fel la Campionatele Mondiale Universitare desfăşurate recent la Belgrad, universitatea noastră are un campion mondial şi încă 2 medalii de bronz. Avem un parteneriat şi cu echipa de baschet din Satu Mare, unde avem o filială. Deci avem în preocupare acţiunea comună a universităţii noastre pentru dezvoltarea sportului. Aş vrea să mai subliniez că Senatul Universităţii de Vest şi-a dat acordul, pornind de la faptul că suntem universitate comunitară a căror membrii fondatori sunt Prefectura, Consiliul judeţean, Consiliul municipal, Episcopia, Camera de Comerţ, deci în această calitate de universitate comunitară şi noi avem obligaţii faţă de comunitatea care ne-a înfiinţat şi care ne-a ajutat. O altă chestiune este că nu apelăm la taxele studenţilor, sunt bani proveniţi din alte activităţi, banii aceştia din taxe merg numai spre investiţii în domeniul procesului didactic şi de cercetare didactică, lucru relevat şi de faptul că recent Agenţia Română de Asigurare a Calităţii ne-a acordat calificativul maxim „grad de încredere ridicat” ceea ce ne situează între primele 5 universităţi cu acest calificativ din România, universitatea noastră fiind din domeniul învăţământului privat singura universitate aflată în acest top alături de universităţile de stat. Prin ceea ce noi dorim şi aveţi şi dvs. în mapele dvs. să realizăm în parteneriatul nostru cu Consiliu judeţean, aş vrea să vă spun că se referă în special la amenajarea staţiunii Moneasa, prin Clubul de turism speologic, condus de profesorul Tulucan, la Facultatea de Educaţie Fizică, dorim să ne implicăm în amenajarea peşterilor din această zonă, ceea ce o realizează şi consiliul judeţean, şi în amenajarea platoului Izoi care este la 1.100 m exact cum este Poiana Braşov. Domnilor Consilieri, am scris Ghidul turistic al staţiunii Moneasa cu doctorul Bârsan cu mulţi ani în urmă, am bătut zona aceasta, o cunosc şi are mari posibilităţi de a aduce Aradul la nivelul Braşovului. Platoul carstic Tinoasa din apropiere, precum şi ceea ce se oferă în această zonă este deosebit şi el trebuie valorificat. De aceea, prevederile noastre pot prinde viaţă cu ajutorul dvs. şi cu ajutorul universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi altor instituţii cărora le este deschisă poarta pentru a se implica. Vreau să vă spun că acest proiect este un proiect deosebit, pentru că prima dată în istoria administraţiei locale după 1990 se gândeşte pe un fond de context social, economic, o relaţie între Valea Mureşului şi Valea Crişului Alb, Munţii Codru Moma, drumul acela care se face de pe defileul Mureşului spre defileul Crişului Alb, relaţia cu Moneasa şi dezvoltarea acestei zone Moneasa Dezna cu Valea Zugăului, ar putea deveni o zonă europeană de atracţie care să aducă Aradului foarte mulţi vizitatori. Aş vrea după aceea, să subliniez faptul că în această zonă există deja posibilitatea unor amenajări pentru sporturile de iarnă. Pentru prima dată, s-ar putea organiza pârtia de pe Capul Căpăţânei care este cu expunere nordică şi amenajări în această zonă pentru practicarea sporturilor de iarnă, fără cheltuieli deosebite. Domnu preşedinte a şi avut discuţii cu mai mulţi investitori pentru realizarea unei legături printr-un circuit turistic de la Moneasa până în zona Tinoasa-Izoi pentru a putea să facilităm toate aspectele legate de această zonă şi practicarea acestor sporturi de iarnă. La fel aş vrea să vă spun, că reuşim să atingem şi o altă problemă, în zona respectivă există şi un centru dotat cu aparatură pentru supravegherea poluării în Munţii Apuseni, este centru de supraveghere a poluării care funcţionează în cabana noastră pentru că l-am primit acolo, că nu aveam un alt spaţiu. Iată numai câteva din elementele pe care eu am dorit să le expun, suntem deschişi pentru orice colaborare cu oricine. Este un parteneriat deschis şi cred că este spre binele judeţului. Noi nu vrem să ne implicăm în schimb în aspectele legate de Clubul UTA, nu vrem să facem parte din consiliul de administraţie, nu vrem să ne implicăm efectiv în treburile acestui club, eu cred că trebuie să aibe o structură autonomă, nu vrem să avem o majoritate acolo. Noi am făcut acest lucru şi facem această investiţie pentru binele oraşului şi a judeţului nostru. Vă mulţumesc.
Dl.Ioţcu Nicolae: Vă propun să trecem la votul pe ordinea de zi. Sunt introduse în afară de primele 2 proiecte, primul este acest proiect privindcooperarea Judetului Arad cu alte persoane juridice în vederea realizarii unor actiuni şi lucrări de interes public , pentru sprijinirea activitătii sportive de performanţă şi a educaţiei în domeniul sportului. Punctul 2 este legat de primul, pentru că se suplimentează o sumă de la un capitol la altul al bugetului Centrului Cultural, mai sunt 2 proiecte, Proiect de hotărâre privind declararea unui imobil ca apartinând domeniului public al Judetului Arad, profitând de această şedinţă ca să parcurgem şi acest subiect şi punctul 4 Proiect de hotărâre privind stabilirea indemnizatiei de hrană şi decont carburant, pentru membrii echipei Salvaspeo Arad, este continuarea unei hotărâri precedente, prin care, de fapt această echipă Salvaspeo devine funcţională în judeţul Arad, conform legii, şi mai sunt 2 puncte generate de demisia din Consiliul judeţean a domnului Jurcă Sever şi urmează să validăm un alt consilier judeţean. Aceasta este ordinea de zi a Consiliului judeţean, pe care v-o supun. Cine este pentru? 24 Împotrivă? – Abţineri? –
In unanimitate, Consiliul judeţean Arad, a aprobat
ORDINEA DE ZI:
1.Proiect de hotărâreprivind cooperarea Judetului Arad cu alte persoane juridice în vederea realizarii unor actiuni şi lucrări de interes public, pentru sprijinirea activitătii sportive de performanţă şi a educaţiei în domeniul sportului.
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării anexei la Hotărârea nr. 89/2009 a CJA.
3.Proiect de hotărâre privind declararea unui imobil ca apartinând domeniului public al Judetului Arad.
4.Proiect de hotărâre privind stabilirea indemnizatiei de hrană şi decont carburant, pentru membrii echipei Salvaspeo Arad.
5.Proiect de hotărâre privind demisia d-lui Jurcă Sever şi declararea ca vacant a locului de consilier judeţean deţinut de acesta.
6.Validarea mandatului unui consilier judeţean pe locul vacant.
Punctul 1.
Proiect de hotărâreprivind cooperarea Judetului Arad cu alte persoane juridice în vederea realizarii unor actiuni şi lucrări de interes public, pentru sprijinirea activitătii sportive de performanţă şi a educaţiei în domeniul sportului.
Dl.Galu Cosmin: În toamna anului trecut, împreună cu un coleg din opoziţie, domnul Vesa, am depus un proiect la registratura Consiliului judeţean, proiect solicitat de 6.000 de arădeni şi de suporterii Clubului UTA.
Dl.Ioţcu Nicolae: Aceiaşi suporteri care voiau echipa în Divizia D?
Dl.Galu Cosmin: Acest proiect nu a fost supus dezbaterii în acest consiliu. Probabil pentru că venea din partea opoziţiei, încălcând în acest fel destule norme, trebuie să vă spun astăzi, vă felicit că aţi reuşit să ajungeţi la acest acord în ceasul al 12-lea şi 30 de minute, că mă bucur şi voi susţine acest proiect, indiferent din partea cui vine pentru că este vorba de echipa de fotbal UTA.
Dl.Ioţcu Nicolae: Mulţumesc, domnul Galu. Referitor la acel proiect noi am trimis iniţiatorului o adresă prin care se expunea faptul că nu este conform legilor româneşti, nu am mai primit nici o rectificare a acelui proiect depus la consiliul judeţean, deci ca urmare nu a putut fi luat în dezbatere, ceea ce propunem noi astăzi, este total diferit decât ce aţi propus dvs. prin acel proiect, Nu are nici o legătură, conţinutul şi dacă doriţi filozofia acestui proiect de dezvoltare şi susţinere a sportului în judeţul Arad cu componente legate de învăţământ, turism, şi o dezvoltare armonioasă a judeţului, iar să ştiţi că acest proiect este unu care să ţină, pentru moment cel puţin, echipa în liga a II-a şi nici într-un caz să o ducă în divizia D.
Dl.Galu Cosmin: Domnu preşedinte, aş fi avut şi acum destule amendamente la acest proiect, dar nu doresc să le supun dezbaterii
Dl.Ioţcu Nicolae: Domnu Galu, sunteţi un om activ
Dl.Galu Cosmin: Să nu politizăm acest moment şi să trecem la vot.
Dl.Ioţcu Nicolae: Aş prefera, când veniţi să veniţi cu soluţii şi nu cu amendamente. Supun votului dvs. acest proiect. Cine este pentru? 24 voturi. Împotrivă? – Abţineri? –
În temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.203/2009
privind cooperarea Judetului Arad cu alte persoane juridice în vederea realizării unor actiuni şi lucrări de interes public , pentru sprijinirea activitătii sportive de performanţă şi a educaţiei în domeniul sportului.
Punctul 2.
Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării anexei la Hotărârea nr. 89/2009 a CJA.
Dl.Ioţcu Nicolae: Cine este pentru? 24 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
În temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.204/2009
privind aprobarea modificării anexei la Hotărârea nr. 89/2009 a CJA.
Punctul 3.
Proiect de hotărâre privind declararea unui imobil ca apartinând domeniului public al Judetului Arad.
Dl.Ioţcu Nicolae: Cine este pentru? 24 voturi Cine este împotrivă? – Abţineri? –
În temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.205/2009
privind declararea unui imobil ca apartinând domeniului public al Judetului Arad.
Punctul 4.
Proiect de hotărâreprivind stabilirea indemnizatiei de hrană şi decont carburant, pentru membrii echipei Salvaspeo Arad.
Dl.Ioţcu Nicolae: Cine este pentru? 24 voturi. Cine este împotrivă? – abţineri? –
În temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.206/2009
privind stabilirea indemnizatiei de hrană şi decont carburant, pentru membrii echipei Salvaspeo Arad.
Punctul 5.
Proiect de hotărâre privind demisia d-lui Jurcă Sever şi declararea ca vacant a locului de consilier judeţean deţinut de acesta.
Dl.Jurcă Sever: Stimaţi colegi, întrucât am candidat pentru postul de consilier judeţean din partea Partidului Democrat-Liberal şi între timp mi-am dat demisia din acest partid, întrucât mi-am recăpătat drepturile pierdute acum 3 ani în Partidul Naţional Liberal şi am fost nominalizat preşedinte interimar, a trebuit să renunţ la calitatea de membru de partid în cadrul Partidului Democrat Liberal şi în această situaţie, conform legislaţiei în vigoare, trebuie să-mi dau demisia şi din funcţia de consilier judeţean. Eu vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor consilierilor judeţeni pentru colaborarea pe care am avut-o până în prezent şi vă asigur, că din noua mea funcţie de preşedinte a Partidului Naţional Liberal, în măsura în care-mi va sta în putinţă, voi sprijini, împreună cu consilierii liberali toate proiectele de hotărâre care vor fi în favoarea Aradului şi a judeţului Arad. Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes în continuare.
Dl.Ioţcu Nicolae: Mulţumim, domnul Jurcă, supun votului dvs. acest proiect de hotărâre. Cine este pentru? 23 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
În temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.207/2009
privind demisia d-lui Jurcă Sever şi declararea ca vacant a locului de consilier judeţean deţinut de acesta.
Punctul 6.
Validarea mandatului unui consilier judeţean pe locul vacant.
Dl.Năsui Adrian: Domnule preşedinte, am făcut procesul-verbal, încheiat în 10.07.2009 cu ocazia verificării documentelor domnului Felnecan Romulus-Alin, în calitate de consilier judeţean din partea Partidului Democrat-Liberal. Comisia a verificat toate actele şi documentele depuse şi constată că, domnul Felnecan Romulus-Alin îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi validat în calitatea de consilier judeţean. Mulţumesc.
Dl.Ioţcu Nicolae: Mulţumesc, domnul Năsui. Domnul Felnecan, vă rog să veniţi în faţă, cu mâna pe Biblie şi Constituţie, vă rog să citiţi jurmământul.
Dl.Felnecan Romulus Alin: Jur să respect Constituţia şi legile ţării, şi să fac cu bună credinţă tot ceea ce stă în puterile şi proceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Arad. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.
Dl.Ioţcu Nicolae: Felicitări domnul Felnecan şi să sperăm, că vom avea o colaborare bună. Vă rog să luaţi loc.
Dl.Ochiş Paul: Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier judeţean a domnului Felnecan Romulus-Alin. Având în vedere hotărârea nr. a Consiliului judeţean Arad, care încă nu are număr, tocmai adoptată, prin care s-a constatat vacanţa unui post de consilier judeţean, raportul comisiei de validare, prevederile art. 89 alin.2 din Legea 215 cu modificările ulterioare, Consiliul judeţean hotărăşte: Se validează mandatul de consilier judeţean a domnului Felnecan Romulus Alin.
Dl.Ioţcu Nicolae: Supun votului dvs. acest punct. Cine este pentru? 23 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
În temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.208/2009
Privind validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Felnecan Romulus Alin
Dl.Ioţcu Nicolae: În unanimitate şi acest proiect de hotărâre a fost adoptat. Domnul Felnecan Alin de astăzi este consilier judeţean. Mulţum domnului Jurcă pentru activitatea din Consiliul judeţean, vă mulţumesc şi dvs. pentru înţelegere.
Dl.Sabău Gheorghe: Vreau să-l felicit pe domnul Felnecan, noul nostrum coleg, însă mi se pare curios că în ziua în care domnul Jurcă şi-a dat demisia, dânsul a şi fost validat, în timp ce colegul nostru Dumitrache, a trebuit să treacă două luni până a fost validat, prin plecarea domnului Remeţan, probabil că, se judecă cu măsuri diferite.
Dl.Ioţcu Nicolae: Astăzi a fost cvorum de şedinţă, domnul Sabău, asta-i toată diferenţa, astăzi a fost cvorum de şedinţă. Mulţumesc. Cu aceasta vă mulţumesc, ne vedem la şedinţa ordinară din această lună.
Ordinea de zi fiind epuizată, şedinţa Consiliului judeţean ia sfârşit.
PREŞEDINTE, SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Nicolae Ioţcu Ioan Silaghi
Întocmit
Elisabeta Abonyi
Ex.1