Şedinţă ordinară 13.11.2006
Programare şedinţe pe comisii şi plen
+
Convocare
+
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
DISPOZIŢIA NR.378
Din 9.11.2006
privind convocarea Consiliului Judeţean Arad în şedinţă extraordinară
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad,
În temeiul prevederilor art.106 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale modificată şi completată,
DISPUNE:
Articol unic: Consiliul Judeţean Arad se convoacă în şedinţă extraordinară în data de 13 noiembrie 2006, ora 14,00, în sala 70 a Consiliului judeţean Arad, cu următoarea
ORDINE DE ZI:
1. Proiect de hotărâre privind suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru cheltuielile descentralizate destinate finanţării cheltuielilor de personal din învăţământul preuniversitar de stat pe anul 2006.
2. Proiect de hotărâre privind revocarea şi numirea unui administrator în consiliul de administraţie al Regiei Autonome `Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad`.
3. Proiect de hotărâre privind modificarea HCJ nr. 150/2006.
PREŞEDINTE, SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ing.Iosif Matula Ioan Silaghi
Ordine de zi
+
Proces-verbal
+
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
PROCES VERBAL
Încheiat în şedinţa extraordinară a Consiliului judeţean Arad din data de
13 noiembrie 2006
Prezenţi: ing.Matula Iosif-preşedinte, Buza Gavril-vicepreşedinte, Cristina Ioan-vicepreşedinte, Căprar Dorel, Chisăliţă Constantin, Creţu Ioan, Csepella Ioan-Matei, Fîciu Gabriela Aniela, Flueraş Pavel, Giurgelea Ionel, Herlo Rodica, Jurcă Sever, Leah Sandu Virgil, Mandek Francisc, Micurescu Ion, Moroşteş Eugen Teodor, Moş Ioan, Moţica Ana-Lenuţa, Mureşan Maftei, Negrea Daniel, Oneţ Aurelian, Parpală Caius, Pereteatcu Cosmin-Nicolae, Purcaru Mircea, Rotaru Zoea-Treji, Sabău Gheorghe, Sipos Gheorghe, Tolea Adrian Florin, Vancu Eugen, Vasii Vasile-consilieri judeţeni, Zăhoi Adrian-şef Birou juridic-contencios. Absenţi: Duka Iosif Atila, Flueraş Ioan, Rancu Tiberiu-consilieri judeţeni, Silaghi Ioan-secretarul judeţului.
Dl.Matula Iosif: Având în vedere că din cei 33 de consilieri sunt prezenţi 30, declar deschise lucrările şedinţei noastre extraordinare de astăzi şi supun atenţiei dvs. următoarea
ORDINE DE ZI:
1. Proiect de hotărâre privind suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru cheltuielile descentralizate destinate finanţării cheltuielilor de personal din învăţământul preuniversitar de stat pe anul 2006.
2. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al R.A. Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad.
3. Proiect de hotărâre privind revocarea şi numirea unui administrator în consiliul de administraţie al Regiei Autonome `Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad`.
4. Proiect de hotărâre privind modificarea HCJ nr. 150/2006 privind aprobarea cofinanţării lucrărilor aferente investiţiei `Reabilitare DJ 792 DN 79-Curtici km 59+955-67+147,94 L = 7,193 km`.
5. Proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2006.
Dacă sunt observaţii la ordinea de zi? Dacă nu sunt, supun votului dvs. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In unanimitate, Consiliul judeţean Arad a aprobat ordinea de zi propusă.
Punctul 1.
Proiect de hotărâre privind suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru cheltuielile descentralizate destinate finanţării cheltuielilor de personal din învăţământul preuniversitar de stat pe anul 2006.
Dl.Matula Iosif: Avem avizul favorabil de la toate comisiile. Dacă sunt observaţii? Dacă nu, supun votului dvs. Cine este pentru? 30 voturi, Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.109 din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.161/2006
Privind suplimentarea programului sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor de personal din învăţământul preuniversitar de stat pe anul 2006 conform H.G. nr.1584/2006
Punctul 2.
Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al R.A. Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad.
Dl.Matula Iosif: Avem avizul favorabil de la comisii, excepţie comisia IV. Dacă sunt observaţii?
D-na Rotaru Zoea: Pentru comisia IV, aş dori să le comunic prieteneşte colegilor noştri că, legea după care funcţionează Zona Liberă nu a fost abrogată şi prin urmare, dacă astăzi veţi vota pentru proiectul nr.2 şi nr.3 cei care votează ar putea să suporte consecinţele financiare cum au mai suportat consilierii judeţeni câte o dacă. Si să vă explic pentru că poate unii consilieri nu ştiu despre ce este vorba. Eu am pledat şi data trecută, între timp m-am pus şi m-am documentat şi mai mult şi mai bine, să nu credeţi că este vorba de faptul că l-aş sprijini pe Mircea Pavel sau o altă persoană, este vorba de imaginea noastră de consilieri judeţeni, care trebuie să votăm legal. Câtă vreme legea de funcţionare a Zonei Libere nu este abrogată, noi nu putem să nu o luăm în seamă. Urmare, cred că este bine să respectăm legile în vigoare. Din această cauză, comisia noastră nu a votat favorabil, nu toţi. Au fost 2 împotrivă şi o abţinere. Prin urmare, din punctul nostru de vedere legile după care funcţionează Zona Liberă sunt în vigoare. Dacă ar fi fost abrogate, atunci ar fi fost altceva Directorul conform legii, pe care am enunţat-o şi data trecută, se numeşte încă de către ministru. Vă mulţumesc frumos.
DL.Matula Iosif: Vă mulţumesc şi eu.
Dl.Sabău Gheorghe: Nici eu nu am votat în comisie acest punct. Vreau să vă spun că la şedinţa trecută am menţionat că această modificare a regulamentului de funcţionare a Zonei Libere are ca scop precis înlocuirea din funcţie a domnului Pavel Mircea, şi aşa se întâmplă. N-o să votez, dar aş vrea să vă întreb ce se întâmplă cu Herman Mircea. Data trecută l-am numit în consiliul de administraţie şi acum îl revocăm. Daţi-ne şi nouă explicaţii, care este cauza?
Dl.Matula Iosif: Si-a prezentat demisia. Nu doreşte să facă parte.
Dl.Sabău Gheorghe: Si când l-aţi numit nu aţi ştiut că nu doreşte?
Dl.Matula Iosif: Nu, la momentul respectiv nu.
Dl.Sabău Gheorghe: Deci numiţi fără să întrebaţi persoanele.
Dl.Matula Iosif: Nu, la momentul iniţial a acceptat şi apoi şi-a prezentat demisia. Mulţumesc. Dl.Zăhoi o să răspundă pentru legalitate.
Dl.Zăhoi Adrian: Da, într-adevăr, legile de funcţionarea Zonei Libere sunt în vigoare. Dar trebuie luat în calcul şi legea prin care Ministerul Transporturilor şi-a declinat autoritatea în favoarea Consiliului judeţean Arad. Acea lege este foarte simplă, are un singur articol: Zona Liberă Arad-Curtici trece de sub administrarea Ministerului Transporturilor sub administrarea Consiliului judeţean Arad. In momentul în care trece sub administraţia Consiliului judeţean, aici se aplică Legea 215 şi conform Legii 215, Consiliul judeţean este singurul în măsură să modifice regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor subordonate, a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome din subordine. Atât am de spus.
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc. Supun votului dvs. Cine este pentru? 20 voturi. Cine este împotrivă? 8 voturi (Pereteatcu Cosmin, Mandek Francisc, Herlo Rodica, Rotaru Zoea-Treji, Sabău Gheorghe, Căprar Dorel, Oneţ Aurelian, Purcaru Mircea. Abţineri? 2 (Fîciu Gabriela Aniela şi Flueraş Pavel).
In temeiu art.109 din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul judeţean Arad, cu majoritate de voturi a adoptat
HOTĂRÂREA NR.162/2006
Privind modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare al R.A. Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad
Punctul 3.
Proiect de hotărâre privind revocarea şi numirea unor administratori în consiliul de administraţie al R.A.Administraţia Zonei Linere Arad-Curtici, precum şi eliberarea din funcţie a directorului general R.A.Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad.
Dl.Matula Iosif: Avem avizul de la comisii, cu aceeaşi excepţie, comisia IV nu a avizat proiectul de hotărâre. D-na Zoea Rotaru a menţionat punctul de vedere al comisiei.
D-na Rotaru Zoea: Aş dori să mai adaug ceva domnule preşedinte. O hotărâre a unui minister nu poate să abroge o hotărâre a guvernului. Dacă Inspectoratul şcolar vinela Consiliul judeţean, legile care guvernează activitatea inspectoratului trebuie abrogate tot prin hotărâre de guvern. Deci suntem într-o situaţie similară. Nu este corect şi nu este bine ce s-a făcut.
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc.
Dl.Zăhoi Adrian: Intr-adevăr este hotărâre de guvern de funcţionare a Zonei Libere, dar dacă facem analiza actelor juridice, hotărârile de guvern pun în aplicare o lege, iar prin lege Guvernul României a transmis spre administrare Consiliului judeţean Arad Zona Liberă.
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc.
Dl.Oneţ Aurelian: Legat de cum au votat comisiile şi la comisia III s-a votat 2 voturi pentru 2 împotrivă. Dl.Duka a fost absent de data aceasta şi nu cred că a fost avizat favorabil de comisia noastră a fost chiar egalitate. Legat de votul Partidului Conservator şi noi suntem de acord cu d-na Zoea Rotaru că aceste proiecte sunt în afara legii şi în consecinţă am votat şi nu vom vota aceste două puncte.
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc. Supun votului dvs. proiectul de hotărâre. Cine este pentru? 20 voturi. Cine este împotrivă? 8 voturi (Căprar Dorel, Herlo Rodica, Mandek Francisc, Oneţ Aurelian, Pereteatcu Cosmin, Purcaru Mircea, Rotaru Zoea, Sabău Gheorghe). Abţineri? 2 voturi (Fîciu Gabriela Aniela, Flueraş Pavel).
In temeiul art.109 din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul judeţean Arad, cu majoritate de voturi a adoptat
HOTĂRÂREA NR.163/2006
privind revocarea şi numirea unor administratori în consiliul de administraţie al R.A.Administraţia Zonei Linere Arad-Curtici, precum şi eliberarea din funcţie a directorului general R.A.Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad.
Punctul 4.
Proiect de hotărâre privind modificarea HCJ nr. 150/2006 privind aprobarea cofinanţării lucrărilor aferente investiţiei `Reabilitare DJ 792 DN 79-Curtici km 59+955-67+147,94 L = 7,193 km`.
Dl.Matula Iosif: Avem avizul favorabil de la toate comisiile. Cine este pentru? 28 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? 2 voturi (Oneţ Aurelian, Purcaru Mircea).
In temeiul art.109 din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul judeţean Arad, cu majoritate de voturi a adoptat
HOTĂRÂREA NR.164/2006
privind modificarea HCJ nr. 150/2006 privind aprobarea cofinanţării lucrărilor aferente investiţiei `Reabilitare DJ 792 DN 79-Curtici km 59+955-67+147,94 L = 7,193 km`.
Punctul 5.
Proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2006.
Dl.Matula Iosif: Avem avizul favorabil de la toate comisiile. D-na Rotaru Zoea propune gratuitate pe mijlocul de transport în municipiul Arad, pensionarilor din mediul rural deoarece banii care se acordă sunt ai judeţului şi nu trebuie să se solicite bani pentru pensionarii din judeţ Primăriei Arad.
D-na Rotaru Zoea: Domnule preşedinte, dragi colegi. Cred că din punct de vedere legal poate fi şi amendament, dar poate că ar trebui făcut un proiect. Suntem în situaţia în care unii pensionari care locuiesc la copiii lor în anumite perioade ale anului circulă pe mijloacele de transport din municipiu şi trebuie să-şi cumpere bilet. Nu au gratuitate ca şi ceilalţi pensionari din municipiu. Eu am văzut o asemenea situaţie, chiar credeţi-mă, dureroasă. Omul nu ştia că trebuie să-şi cumpere bilet pentru că era pensionar, dar pe buletin nu avea mutaţie la fiul său. Cred că şi cei din mediul rural pensionarii când vin o dată la an sau o dată la lună la Arad, pentru că nu vin mai des numai atunci când au treburi, pentru că nu au bani, pot să aibă aceleaşi drepturi ca şi pensionarii din municipiu şi nu cred că trebuie să încărcăm Primăria Municipiului să le plătească lor gratuitate pe mijloacele de transport ci din banii aceştia pe care noi îi alocăm din când în când Companiei de Transport Public, Compania de Transport Public poate să suporte gratuitate şi pentru ei. Sunt chiar foarte puţini şi, şi dacă ar fi mai mulţi este dreptul lor dacă sunt pensionari ai acestui judeţ, să nu fie discriminare între municipiu şi judeţ. Mulţumesc,
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc şi eu. Este un subiect, care într-adevăr trebuie să ne stea în atenţie pentru bugetul pe 2007 pentru că în momentul de faţă, la acest punct este vorba de altceva, dacă sunt alte observaţii.
Dl.Negrea Daniel: Subscriu şi eu la ceea ce a spus d-na Rotaru.
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc. Supun votului dvs. proiectul de hotărâre. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Dacă se abţine cineva? –
In temeiul art.109 din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.165/2006
cu privire la rectificarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2006.
Dl.Matula Iosif: Vă mulţumesc pentru participare şi vă doresc o zi bună.
PREŞEDINTE, SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ing.Iosif Matula Ioan Silaghi