Şedinţă ordinară 30.11.2007
Programare şedinţe pe comisii şi plen
+
Programarea şedinţelor Consiliului judeţean şi a şedinţelor pe comisii pentru analiza proiectelor de hotărâri pe luna NOIEMBRIE 2007.
| Data | Ora | Sala |
Consiliul judeţean | 30.11.2007 | 12.00 | 70 |
Comisia buget-finanţe, studii şi analize economico-financiare. | 27.11.2007 | 13.00 | 34 |
Comisia urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, administrarea domeniului public, protecţia mediului, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură. | 28.11.2007 | 13.00 | 57 |
Comisia pentru servicii publice, comerţ, turism şi agricultură. | 28.11.2007 | 12.00 | 63 |
Comisia pentru probleme culturale, de învăţământ, sănătate, sociale, sportive şi de tineret. | 28.11.2007 | 14.00 | 72 |
Comisia juridică, coordonarea consiliilor locale, respectarea drepturilor cetăţeneşti, probleme ale minorităţilor naţionale, ale cultelor şi protecţia drepturilor copiilor. | 27.11.2007 | 12.00 | 63 |
Comisia pentru strategii de dezvoltare, integrare europeană şi relaţii cu societatea civilă. | 27.11.2007 | 14.00 | 63 |
Notă: Materialele se vor depune la Compartimentul logistică şi redactarea monitorului oficial până la data de 22.11.2007, orele 12.00, inclusiv pe suport electronic.
Pentru instituţiile subordonate materialele se vor depune la compartimentele de specialitate pentru a fi prelucrate până la data de 21.11.2007 orele 15.00.
Conform regulamentului Consiliului judeţean, Comisiile se pot întruni şi la convocarea preşedintelui de comisie cu acceptul conducerii Consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
ing. Iosif MATULA
Convocare
+
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD
DISPOZIŢIA nr.414____
din 23.11.2007
Privind convocarea Consiliului judeţean Arad în şedinţă ordinară
Preşedintele Consiliului judeţean Arad,
In temeiul prevederilor art. 94 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată,
DISPUNE:
Articol unic: Consiliul judeţean Arad, se convoacă în şedinţă ordinară în data de 30 noiembrie 2007, ora 12,00, în sala 70 a Consiliului judeţean Arad, cu următoarea
ORDINE DE ZI:
1. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2007; TextProiect
2. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli evidenţiate în afara Bugetului local al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2007; TextProiect
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului fondurilor externe nerambursabile al Consiliului Judeţean Arad pe anul 2007; TextProiect
4. Proiect de hotărâre privind stabilirea tarifului pentru prestaţia agenţilor de pază ai Direcţiei Publice de Pază Arad la obiectivele de interes judeţean, pe anul 2008; TextProiect
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea preţurilor la apă potabilă pentru localitatea Cruceni, comuna Şagu, practicate de S.C. `Compania de Apă Arad` SA; TextProiect
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unui teren intravilan, aflat în administrarea directă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în vederea amplasării unui panou publicitar; TextProiect
7. Proiect de hotărâre privind darea în administrare directă a Corpului A al imobilului situat în municipiul Arad, Calea Timişorii nr. 58, către Biblioteca Judeţeană `A. D. XENOPOL` Arad şi Centrul Judeţean de Aparatură Medicală Arad; TextProiect
8. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor judeţului Arad în A.G.A. la S.C. `Compania de Apă Arad` SA -să voteze modalitatea de verificare a situaţiilor financiare anuale prin audit financiar;TextProiect
9. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. `Compania de Apă Arad` SA, de a aproba înfiinţarea punctelor de lucru în localităţile Lipova, Nădlac, Pecica şi Sântana şi înregistrarea acestora la Oficiul RegistruluiComerţului Arad; TextProiect
10. Proiect de hotărâre privind majorarea Patrimoniului public de interes judeţean, dat în concesiune la S.C. `Compania de Apă Arad` SA, cu valoarea investiţiei `Aducţiune şi alimentare cu apă potabilă în satul Sânpaul comuna Şofronea` şi cu valoarea bunurilor recepţionate şi puse în funcţiune în luna octombrie 2007; TextProiect
11. Proiect de hotărâre privind restituirea în natură a imobilului situat în Arad, str. Capitan Ignat nr. 9 şi teren intravilan str. Gh. Doja nr. 121;TextProiect
12. Proiect de hotărâre modificarea Statului de funcţii pentru Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad; TextProiect
13. Proiect de hotărâre privind acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru poliţiştii detaşaţi la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad; TextProiect
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea statelor de funcţii pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ special; TextProiect
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi a modificării Organigramei şi a Statului de funcţii pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad; TextProiect
16. Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi modificarea Organigramei şi a Statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Arad; TextProiect
17. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. `Compania de Transport Public` Arad SA, pentru şedinţa din luna decembrie 2007; TextProiect
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10 % a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Locuinţă socială pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, Casa Sfântul Nicolae`; TextProiect
19. Proiect de hotărârâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10 % a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu pentru adolescenţi şi tineri cu dificultăţi de adaptare şi integrare familială şi socială`;TextProiect
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10 % a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu mobil de educaţie, consiliere, servicii medicale pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA şi alte infecţii cu transmitere sexuală (ITS)`; TextProiect
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr. 47/20.11.2007, aferent Planului Urbanistic General al comunei Şimand şi Regulamentului Local de Urbanism aferent; TextProiect
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr. 46/20.11.2007, aferent Planului Urbanistic Zonal `Locuinţe P+1 şi împrejmuire, localitatea Sânleani, comuna Livada` şi Regulamentului Local de Urbanism aferent; TextProiect
23. Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr. 48/20.11.2007, aferent Planului Urbanistic Zonal `Zona unităţi industriale -locuinţe şi funcţiuni complementare extravilan Şiria` şi R.L.U. aferent; TextProiect
24. Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr. 49/20.11.2007, aferent Planului Urbanistic Zonal `Faleza str. Malul Mureşului -Arad` şi R.L.U. aferent; TextProiect
25. Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr. 50/20.11.2007, aferent Planului Urbanistic General al comunei Ususău şi Regulamentului Local de Urbanism aferent; TextProiect
26. Proiect de hotărâre privind acceptarea donaţiei doamnei Eugenia Hagiu Popa -Casă memorială şi colecţie de artă, Săvârşin, judeţul Arad- şi trecerea acesteia în domeniul public;
27. Diverse.
PREŞEDINTE, SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ing.Iosif Matula Ioan Silaghi
Ordine de zi
+
Proces-verbal
+
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL JUDEŢEAN
PROCES-VERBAL
Încheiat în şedinţa Consiliului judeţean Arad din data de 30 noiembrie 2007
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea pe site-ul Consiliului judeţean Arad a Dispoziţiei nr.414/24.11.2007 a preşedintelui Consiliului judeţean, privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului judeţean Arad (cuprinzând ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării), precum şi prin intermediul presei, în cotidianul local `Adevărul Arad` din data de 25.11.2007. Convocarea consilierilor s-a realizat telefonic.
Prezenţi: Matula Iosif-preşedinte, Buza Gavril-vicepreşedinte, Cristina Ioan-vicepreşedinte, Căprar Dorel, Chisăliţă Constantin, Creţu Ioan, Csepella Ioan-Matei, Duka Iosif Atila, Flueraş Ioan, Flueraş Pavel, Giurgelea Ionel, Herlo Rodica, Jurcă Sever, Leah Sandu Virgil, Mandek Francisc, Micurescu Ion, Moroşteş Eugen Teodor, Moş Ioan, Moţica Ana Lenuţa, Mureşan Maftei, Negrea Daniel, Oneţ Aurelian, Parpală Caius, Pereteatcu Cosmin Nicolae, Purcaru Mircea, Rancu Tiberiu, Sabău Gheorghe, Sipos Gyorgy, Tolea Adrian, Vancu Eugen, Vasii Vasile-consilieri judeţeni, Silaghi Ioan, secretarul judeţului Arad. Absenţi:Fîciu Gabriela Aniela, Rotaru Zoea.
Dl.Matula Iosif:Bună ziua, deoarece din cei 33 de consilieri 31 sunt prezenţi, declar deschise lucrările şedinţei noastre de astăzi. Vă supun spre consultare, ordinea de zi cu cele 28 de puncte la ordinea de zi:
1.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
2.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli derulat în afara bugetului local al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
3.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului fondurilor externe nerambursabile al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
4.Proiect de hotărâre privind stabilirea tarifului pentru prestaţia agenţilor de pază ai Direcţiei publice de pază Arad, la obiectivele de interes judeţean pe anul 2008.
5.Proiect de hotărâre privind aprobarea preţurilor la apă potabilă pentru localitatea Cruceni comuna Şagu practicate de SC `Compania de Apă Arad` SA.
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unui teren intravilan, aflat în administrarea directă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în vederea amplasării unui panou publicitar
7.Proiect de hotărâre privind darea în administrare directă a Corpului A al imobilului situat în municipiul Arad, Calea Timişorii nr. 58 către Biblioteca Judeţeană „A. D. XENOPOL” Arad şi Centrul Judeţean de Aparatură Medicală Arad.
8.Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Judeţului Arad în AGA la S.C. „Compania de Apă Arad” SA să voteze modalitatea de verificare a situaţiilor financiare anuale prin audit financiar.
9.Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. „Compania de Apă Arad” SA, de a aproba înfiinţarea punctelor de lucru în localităţile Lipova, Nădlac, Pecica şi Sântana şi înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerţului Arad.
10.Proiect de hotărâre privind majorarea Patrimoniului public de interes judeţean, dat în concesiune la S.C. `Compania de Apă Arad` S.A. cu valoarea investiţiei `Aducţiune şi alimentare cu apă potabilă în satul Sînpaul comuna Şofronea` şi cu valoarea bunurilor recepţionate şi puse în funcţiune în luna Octombrie 2007.
11.Proiect de hotărâre privind restituirea în natură a imobilului situat în Arad, str.Căpitan Ignat nr.9 şi teren intravilan str.Gh.Doja nr.121.
12.Proiect de hotărâre modificarea statului de funcţii pentru Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
13.Proiect de hotărâre privind acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru poliţiştii detaşaţi la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
14.Proiect de hotărâre privind aprobarea statelor de funcţii pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ special.
15.Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi a modificării organigramei şi statului de funcţii pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.
16.Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Consiliului judeţean Arad.
17.Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, pentru şedinţa din luna decembrie 2007.
18.Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10 % a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Locuinţă socială pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului Casa Sfântul Nicolae`.
19.Proiect de hotărârâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu pentru adolescenţi şi tineri cu dificultăţi de adaptare şi integrare familială şi socială`.
20.Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu mobil de educaţie, consiliere, servicii medicale pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA şi alte infecţii cu transmitere sexuală (ITS)`.
21.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului nr.47/20.11.2007 aferent Planului Urbanistic general al comunei Şimand şi Regulamentului local de urbanism aferent.
22.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.46/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Locuinţe P+1 şi împrejmuire, localitatea Sânleani, comuna Livada şi Regulamentului local de urbanism aferent.
23.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.48/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Zona unităţi industriale/locuinţe şi funcţiuni complementare extravilan Şiria` şi RLU aferent.
24.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.49/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Faleza str.Malul Mureşului – Arad` şi RLU aferent.
25.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.50/20.11.2007 aferent Planului urbanistic general al comunei Ususău şi Regulamentului local de urbanism aferent.
26.Proiect de hotărâre privind acceptarea donaţiei doamnei Eugenia Hagiu Popa-Casă memorială şi colecţie de artă, Săvârşin, judeţul Arad şi trecerea acestora în domeniul public.
27.Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Programului de Investiţii pe anul 2007 pe domeniul public judeţean concesionat Companiei de Apă Arad S.A., care se realizează din fonduri IID.
28.Proiect de hotărâre privind propunerile de repartizare către bugetele locale a suplimentării cotei de 20 % din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din cota de 22 % din impozitul pe venit pe anul 2007
la ordinea de zi. Cu permisiunea dvs. vă propun ca punctul 28 care se referă tot la rectificare bugetară să-l trecem după primele trei proiecte de buget, deci al patrulea, el ne-a sosit, a fost inclus pe locul 28 pentru că a sosit de la Finanţe în momentul în care materialul era pregătit deja pentru şedinţe. Dacă sunteţi de acord cu această modificare.
Dl.Silaghi Ioan: Domnule preşedinte, mai sunt unele probleme, trei proiecte de pe ordinea de zi se retrag. Punctul 11, 18 şi punctul 26, care vor fi soluţionate într-o şedinţă ulterioară.
Dl.Matula Iosif: 11, 18 şi 28. Dacă mai sunt observaţii? Dacă nu, vă supun votului dacă sunteţi de acord cu aceste modificări, modificare şi retragere? Cine este pentru? 31 voturi. Impotrivă? – Abţineri? – În unanimitate. Vă consult legat de noua ordine de zi?
1.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
2.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli derulat în afara bugetului local al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
3.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului fondurilor externe nerambursabile al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
4.Proiect de hotărâre privind propunerile de repartizare către bugetele locale a suplimentării cotei de 20 % din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din cota de 22 % din impozitul pe venit pe anul 2007
5.Proiect de hotărâre privind stabilirea tarifului pentru prestaţia agenţilor de pază ai Direcţiei publice de pază Arad, la obiectivele de interes judeţean pe anul 2008.
6.Proiect de hotărâre privind aprobarea preţurilor la apă potabilă pentru localitatea Cruceni comuna Şagu practicate de SC `Compania de Apă Arad` SA.
7.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unui teren intravilan, aflat în administrarea directă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în vederea amplasării unui panou publicitar
8.Proiect de hotărâre privind darea în administrare directă a Corpului A al imobilului situat în municipiul Arad, Calea Timişorii nr. 58 către Biblioteca Judeţeană „A. D. XENOPOL” Arad şi Centrul Judeţean de Aparatură Medicală Arad.
9.Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Judeţului Arad în AGA la S.C. „Compania de Apă Arad” SA să voteze modalitatea de verificare a situaţiilor financiare anuale prin audit financiar.
10.Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. „Compania de Apă Arad” SA, de a aproba înfiinţarea punctelor de lucru în localităţile Lipova, Nădlac, Pecica şi Sântana şi înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerţului Arad.
11.Proiect de hotărâre privind majorarea Patrimoniului public de interes judeţean, dat în concesiune la S.C. `Compania de Apă Arad` S.A. cu valoarea investiţiei `Aducţiune şi alimentare cu apă potabilă în satul Sînpaul comuna Şofronea` şi cu valoarea bunurilor recepţionate şi puse în funcţiune în luna Octombrie 2007.
12.Proiect de hotărâre modificarea statului de funcţii pentru Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
13.Proiect de hotărâre privind acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru poliţiştii detaşaţi la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
14.Proiect de hotărâre privind aprobarea statelor de funcţii pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ special.
15.Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi a modificării organigramei şi statului de funcţii pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.
16.Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Consiliului judeţean Arad.
17.Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, pentru şedinţa din luna decembrie 2007.
18.Proiect de hotărârâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu pentru adolescenţi şi tineri cu dificultăţi de adaptare şi integrare familială şi socială`.
19.Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu mobil de educaţie, consiliere, servicii medicale pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA şi alte infecţii cu transmitere sexuală (ITS)`.
20.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului nr.47/20.11.2007 aferent Planului Urbanistic general al comunei Şimand şi Regulamentului local de urbanism aferent.
21.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.46/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Locuinţe P+1 şi împrejmuire, localitatea Sânleani, comuna Livada şi Regulamentului local de urbanism aferent.
22.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.48/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Zona unităţi industriale/locuinţe şi funcţiuni complementare extravilan Şiria` şi RLU aferent.
23.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.49/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Faleza str.Malul Mureşului – Arad` şi RLU aferent.
24.Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.50/20.11.2007 aferent Planului urbanistic general al comunei Ususău şi Regulamentului local de urbanism aferent.
25.Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Programului de Investiţii pe anul 2007 pe domeniul public judeţean concesionat Companiei de Apă Arad S.A., care se realizează din fonduri IID.
Cine este pentru? 31 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? – Vă mulţumesc.
Consiliul judeţean Arad,în unanumitate a aprobat ordinea de zi.
Vă mulţumesc şi vă mai solicit dacă sunteţi de acord, pentru că trebuie să fiu la Bucureşti, în jurul orei 12,30 cu permisiunea dvs. o să trec lucrările şedinţei domnului vicepreşedinte Cristina. Are cineva vreo obiecţiune? Cum e drumul spre Timişoara, e zăpadă sau nu? Mulţumesc. Intrăm în ordinea de zi.
Punctul 1.
Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
Dl.Matula Iosif: Comisiile au avizat în unanimitate favorabil.
Dl.Duka Iosif Atila: O scurtă intervenţie, omisă să trecem în procesul-verbal de la comisie, aş dori majorarea fondurilor pentru comemorarea eroilor Revoluţiei din 21-22-23 cu 50 mil. lei vechi, dacă se poate. Avem alocat 150, se pare că nu ne ajunge, să nu fim puşi iarăşi în situaţia ca în decembrie să aprobăm o sumă care o cheltuim anterior. Dacă sunteţi şi dvs. de acord, nu este o sumă mare şi un amendament
Dl.Matula Iosif: Centrul Cultural analiză, şi dacă nu, noi mai avem o şedinţă până cel târziu în 12-13 decembrie.
Dl.Duka Iosif Atila: Eu nu mă refer la identificarea sumelor, mă refer la faptul să o votăm acum ca amendament şi să o vedem cum o punem în aplicare, dacă e posibil şi dacă sunteţi de acord. Mulţumesc.
Dl.Matula Iosif: Alte observaţii dacă sunt?
Dl.Purcar Mircea: Subscriu la ceea ce domnul Duka a solicitat şi rugămintea mea este să găsiţi posibilitatea ca să alocăm pentru acest eveniment.
Dl.Matula Iosif: Bun, o propunere, cât? Din ce sursă?
Dl.Duka Iosif Atila: sunt alocaţi 150 şi încă 50.
Dl.Matula Iosif: Direcţia economică, este posibil?
D-na Gomoi Mariana-şef serviciu buget: In cadrul prevederilor, o să găsim o posibilitate.
Dl.Matula Iosif: Dacă sunteţi de acord cu acest amendament? Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? 1 vot (Vancu Eugen) Abţineri? – Cine este de acord cu proiectul de hotărâre cu amendamentul menţionat? Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? 1 (Vancu Eugen).
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, cu majoritate de voturi a adotat
HOTĂRÂREA NR.239/2007
privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007
Punctul 2.
Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli derulat în afara bugetului local al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
Dl.Matula Iosif: Avem aviz favorabil de la toate comisiile. Cine este pentru? 31 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA 240/2007
privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli derulat în afara bugetului local al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
Punctul 3.
Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului fondurilor externe nerambursabile al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
Dl.Matula Iosif: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 31 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.241/2007
privind rectificarea bugetului fondurilor externe nerambursabile al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
Punctul 4.
Proiect de hotărâre privind propunerile de repartizare către bugetele locale a suplimentării cotei de 20 % din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din cota de 22 % din impozitul pe venit pe anul 2007.
Dl.Matula Iosif: Avem aviz favorabil de la toate comisiile.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnule preşedinte, v-am rugat cu trei şedinţe în urmă, când era vorba de banii cu care sunt datori unele consilii locale vis-a-vis de Direcţia pentru protecţia copilului şi mi s-a spus atunci, mi-aţi spus şi v-am ruga să încercăm să intervenim la primării printr-o constrângere, un pic neortodoxă, să nu le alocăm sume, eu văd pe această listă la alocare totuşi şi primăriile care au primit nişte bani. Sper că totuşi o să găsiţi dvs.pentru că la ora actuală are un deficit Direcţia copilului de 2,5 miliarde lei vechi şi nu cred că e cazul să ne batem joc de această direcţie care merge foarte bine.
Dl.Matula Iosif: Fiţi sigur, nu-mi permit să fac constrângeri, dar discuţii cu toate aceste primării care au încă datorii am, am avut şi voi avea şi în continuare.
Dl.Duka Iosif Atila: Nu întâmplător am formulat constrângeri, pentru că sunt unele consilii locale care au atacat în instanţă aceste hotărâri ale noastre, nu în termen util, este curios că din 23 de proiecte, 5 consilii la apeluri au câştigat ca să nu dea aceşti bani, dar mie nu mi se pare corect ca ei să se retragă, să nu dea aceşti bani şi direcţia să rămână fără aceşti bani. Mulţumesc.
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc, am reţinut. Dacă nu mai sunt alte observaţii, îmi permit să vin eu din partea Consiliului judeţean cu un amendament, pe care-l aveţi, se referă la rotunjirea după virgulă a sumelor prezentate în prima fază, fiind vorba de două sume, se rotunjeşte după virgulă. Deci nici o modificare, doar rotunjirea ca să ne putem închide pe suma globală. Dacă sunteţi de acord cu acest amendament? Cine este pentru? 31 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? – Cine este de acord cu proiectul de hotărâre plus amendamentul aprobat? 31 voturi. Împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.242/2007
privind rectificarea bugetului fondurilor externe nerambursabile al Consiliului judeţean Arad pe anul 2007.
Punctul 5.
Proiect de hotărâre privind stabilirea tarifului pentru prestaţia agenţilor de pază ai Direcţiei publice de pază Arad, la obiectivele de interes judeţean pe anul 2008.
Dl.Matula Iosif: Avem aviz favorabil de la toate comisiile. Cine este pentru? 31 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.243/2007
privind stabilirea tarifului pentru prestaţia agenţilor de pază ai Direcţiei publice de pază Arad, la obiectivele de interes judeţean pe anul 2008.
Punctul 6.
Proiect de hotărâre privind aprobarea preţurilor la apă potabilă pentru localitatea Cruceni comuna Şagu practicate de SC `Compania de Apă Arad` SA.
Dl.Matula Iosif: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 31 Împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.244/2007
privind aprobarea preţurilor la apă potabilă pentru localitatea Cruceni comuna Şagu practicate de SC `Compania de Apă Arad` SA.
Punctul 7.
Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unui teren intravilan, aflat în administrarea directă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în vederea amplasării unui panou publicitar.
Dl.Matula Iosif: Comisiile au avizat favorabil, domnul consilier Duka Iosif propune următorul amendament: să se elimine din textul articolului 1 partea din frază: `cu condiţia publicării gratuite de către Consiliul judeţean a unor informaţii de interes general pentru cetăţeni, durata şi frecvenţa acestora urmând a fi negociată la încheierea contractului de închiriere.`
Dl.Duka Iosif Atila: O mică rectificare, de altfel este o propunere colectivă cu domnul Oneţ, nu mi-o asum eu singur, şi de ce am ajuns la concluzia asta, pentru că este nefiresc să ceri o chirie şi să o şi condiţionezi. Cred că suntem mai avantajaţi dacă cerem o chirie aşa cum se procedează şi în cadrul Consiliului local suntem mai câştigaţi pentru că dacă dorim să ne facem publicitate, ori ne montăm noi pe terenul nostru un panou publicitar ori găsim o altă sursă. Asta sună aşa un pic, a da în chirie la un prieten, nu-ţi iau foarte mult, mai îmi faci şi mie reclamă, deci ca să se elimine toate suspiciunile respective, pur şi simplu dat în chirie, cine vrea s-o ieie, în condiţiile legii. Dacă vine o firmă care vrea să facă reclamă la lenjerie intimă şi apar acolo modelele respective şi apar proiectele la transparenţă a Consiliului judeţean. De exemplu scumpirea biletelor la tramvaie sau autobuz. Mi se pare o treabă nefirească, restrictivă şi dacă o scoatem la licitaţie, cred că e corect ca s-o scoatem fără clauze din astea, să se ceară un preţ corect, conform legii şi repet, dacă noi avem nevoie de publicitate, putem să o facem fără să îngrădim anumite drepturi. Mulţumesc.
Dl.Matula Iosif: Nu am nimic să aprobăm acest amendament, noi am dorit, în urma discuţiilor pe care le-am avut, nu să avem un avantaj al consiliului judeţean, dar un spaţiu în care să ne putem face publicitate la proiectele pe care le avem şi ceea ce dorim şi vrem să afişăm acolo.
Dl.Jurcă Sever: Eu înţeleg că dacă se scoate la licitaţie acel teren, chiria nu este condiţionată, nu depinde cuantumul chiriei de faptul că se va face această reclamă de către consiliul judeţean. Atunci eu zic că e bină să lăsăm aşa cu reclama, pentru că ştim cât costă, dacă vrem să facem reclamă, ştim cât costă să plătim reclama, pe când aşa, avem un spaţiu unde atunci când dorim putem să ne facem reclamă.
Dl.Matula Iosif: Dacă mai sunt opinii legate de acest punct?
Dl.Duka Iosif Atila: Domnule preşedinte, în primul rând e vorba şi de legalitate. Nu cred că, legea care prevede condiţiile de închiriere are asemenea articole, să reducem, eu v-am cerut s-o scoatem la licitaţie, conform legii în vigoare ce se aplică în aceste situaţii, iar acolo eu nu am văzut nici un articol prin care putem să le cerem, mă rog, sigur, este terenul nostru, dar dacă-l scoatem la licitaţie
Dl.Matula Iosif: Domnul Duka, eu sunt de acord cu amendamentul propus de dvs. Repet, intenţia a fost de a ajuta, sprijini Consiliul judeţean, dar susţin amendamentul dvs. Cine este pentru amendamentul propus de dl.Duka? 26 voturi. Cine este împotrivă? 1 vot (Jurcă Sever) Abţineri? 4 (Moş Ioan, Csepella Ioan, Mandek Francisc, Vasii Vasile) Deci amendamentul a fost aprobat. Cine este de acord cu proiectul de hotărâre în ansamblu? 31 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.245/2007
privind aprobarea închirierii unui teren intravilan, aflat în administrarea directă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în vederea amplasării unui panou publicitar
Punctul 8.
Proiect de hotărâre privind darea în administrare directă a Corpului A al imobilului situat în municipiul Arad, Calea Timişorii nr. 58 către Biblioteca Judeţeană „A. D. XENOPOL” Arad şi Centrul Judeţean de Aparatură Medicală Arad.
Dl.Matula Iosif:Comisiile I-II-IV-V-VI au avizat favorabil, comisia III nu a avizat proiectul de hotărâre, solicită să se pună la dispoziţie un retroproiector pentru a prezenta un amendament în plen.
Dl.Oneţ Aurelian: La comisia III, a fost probabil singura comisie la care a fost cineva de la CJAM şi ne-a prezentat situaţia acolo. De aceea am stabilit că ar fi bine ca şi colegii noştri să vadă care este situaţia şi dacă putem ajunge la o soluţie de compromis de a împăca şi pe cei care se ocupă de aparatura medicală şi biblioteca, pentru că eu cred că există soluţii mai ales din câte am vorbit noi cu dumnealor. De aceea am zis că am putea face un amendament în plen după ce vedem aceste imagini, soluţia ar fi de a depozita cărţile în spaţiile care se pot folosi şi care ar fi puse la dispoziţie din Corpul A, acela din faţă, dar în spatele clădirii, nu ştiu dacă aveţi imaginea în minte, până se recondiţionează clădirea din Corpul B, unde e un spaţiu bun, avem chiar acum pe retroproiector locaţia unde se află spaţiul.
Dl.Matula Iosif: O observaţie înainte de a fi prezentat, vreau doar să fac precizarea că noi, Consiliul judeţean, nu dorim să dăm pe nimeni afară de acolo, centrul respectiv, ci fiind vorba de un spaţiu foarte mare, dorim într-un spaţiu restrâns să alocăm un spaţiu şi bibliotecii noastre, unei secţii a bibliotecii, şi pe de altă parte dorim să încheiem acel contract de administrare absolut necesar, care la momentul actual nu există între noi şi Centrul de aparatură medicală.
Dl.Duka Iosif Atila: Cum zicea şi colegul meu din Comisia III, domnul Oneţ, intenţia era să rezolvăm această problemă, dar ţinând cont de timpul puţin care a mai rămas până când dvs. trebuie să vă deplasaţi la Timişoara, eu cred că este inutil să ne stricăm ziua cu imaginile pe care le vom vedea, pentru că vom vedea că avem şi o culpă morală şi o culpă juridică noi consiliul judeţean, dar nu asta este important, important este să rezolvăm şi problema bibliotecii şi problema celor cu aparatura medicală. Din discuţiile avute cu părţile implicate în acest demers, s-a ajuns la concluzia, domnule preşedinte, dacă un pic sunteţi atent, ca cei care au acea autorizare pe o perioadă de 5 ani să rămână în acea clădire în corpul A, biblioteca, deocamdată, pentru că, cărţile sunt împachetate în saci, am văzut ieri la faţa locului, să le transportăm în corpul A de unde cei cu aparatura medicală renunţă la 3 încăperi, asta însumând vreo 60-70 mp, iar în primăvară să se demareze reabilitarea corpului B. Din discuţiile avute şi cu domnul Didilescu şi dânsul vede un proiect fiabil pe viitor şi eu cred că ar fi greşit din partea noastră să nu folosim un teren de aproape jumătate de hectar în, pot să zic aşa, apropiat de centrul Aradului, să înfiinţăm acolo un centru cultural. O singură precizare aş mai avea, în momentul când se încheie contractul, aş dori să particip şi eu, ca să fiu sigur că se vor aplica acele clauze prin care cei cu aparatura medicală într-adevăr îşi asumă, că în momentul când le expiră autorizaţia vor pleca de acolo, iar noi îi lăsăm în pace până când se expiră acest termen, iar totodată să facem paralel un alt protocol sau cum consideraţi dvs. pentru reabilitarea cât mai grabnică a Corpului B. Totodată ar mai fi o problemă, există acolo un chiriaş, contractul lor expiră în 31 decembrie, eu cred că ar fi inuman să-i scoatem afară, să le punem şi lor în vedere ca în decursul anului, cât mai repede să încerce să-şi găsească, ei ştiu treaba aceasta, că trebuie să plece de acolo, deci nu este o surpriză pentru ei, ba mai mult, chiar mi se pare nefiresc ca acolo să fie o fermă de porci, chiar am fost acolo, sunt vreo 15-20 de porci a câte 3-400 de kilograme, nici nu poate să spună că este pentru consum propriu. Cred că dacă analizăm mai serios lucrurile astea, se pot face, şi în consecinţă, aşa cum e scris acest proiect de hotărâre, ori îl retragem, ori facem anumite rectificări, la punctul diverse ca să nu vă mai reţinem pe dvs. sau cum consideraţi.
Dl.Matula Iosif: Mulţumesc, reiau ideea, dorim să găsim o soluţie şi pentru Centrul de aparatură, dar şi pentru Bibliotecă, sper că sunteţi convins acolo există suficient spaţiu şi pentru una şi pentru alta, şi cred că o putem găsi. De acord şi cu reabilitarea clădirii din curte, pe care o cunosc, dar asta oricum nu se poate face mai devreme de primăvară pentru că trebuie probabil dat jos cu totul, până atunci trebuie găsit o soluţie şi pentru Bibliotecă.
Dl.Duka Iosif Atila: Deci în acele încăperi pe care le-am văzut împreună, chiar ar fi posibil să se amenajeze, dar eu cred că este inutil acum o lună, două, chiar nu e o tragedie, dacă pun în cântar doar faptul că pe calea Aurel Vlaicu acum se circulă cu autobuze, nu cu tramvaie pentru că este o perioadă de reabilitare a drumului, clienţii din Aradul Nou pot să înţeleagă şi să facă un mic efort să se deplaseze până în centru la biblioteca judeţeană.
Dl.Didilescu Florin-directorul Bibliotecii judeţene `A.D.Xenopol`: Bună ziua, şi mulţumesc pentru că am fost invitat astăzi aici, să asist la modul în care dvs. reprezentaţi interesele unei instituţii care vă este subordonată. Domnilor consilieri, mărturisesc că ieri, împreună cu domnul Duka, la faţa locului am vorbit despre viitor şi despre un proiect care într-adevăr aparţine celor care au curajul să viseze şi celor care au tenacitatea să lupte pentru un ideal, însă ideea unui centru cultural, ideea unui spaţiu pentru Asociaţia `Amifran` în corpul B, sigur că da, îmi dă posibilitatea să visez, numai că eu trebuie să mă disociez acum, Asociaţia `Amifran` şi acum e vorba de Bibliotecă aici şi e vorba de interesul public al cititorului, aşa că sunt obligat în situaţia de faţă, să spun totuşi, Biblioteca trebuie să funcţioneze şi Biblioteca deja stând închisă o lună şi jumătate şi sub presiunea proprietarului care ne obligă să ieşim, cred că soluţia ideală este aceea şi sigur pe care dvs. veţi hotări, aceea prin care Biblioteca trebuie să înceapă să funcţioneze cât mai repede. Condiţiile de păstrare a cărţilor sunt relativ improprii, fie că ar fi în corpul B fie în corpul A, în anexa din spate. Vă las pe dvs. să hotărâţi dacă este oportun să aşteptăm lucrări de recondiţionare, aproape reparaţie capitală la Corpul B care presupune, dumneavoastră ştiţi mai bine tehnicieni fiind ce înseamă, oricum domnul Duka eu vă mulţumesc că mi-aţi dat posibilitatea să visez că într-o zi `Amifran` după 15 ani de activitate ar putea avea un sediu, cu o firmă afară. Despre asta este vorba, numai că eu, acum, sunt directorul Bibliotecii judeţene şi vreau ca această secţie să funcţioneze cât mai repede. Vă mulţumesc pentru răbdarea cu care m-aţi ascultat.
Dl.Matula Iosif: Vă mulţumesc.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnule preşedinte, bănuiesc că deja vă grăbiţi, ar trebui să amânăm la diverse discutarea acestui punct şi să ajungem la o soluţie.
Dl.Matula Iosif: Eu cred că poate fi continuat şi fără mine,
Dl.Duka Iosif Atila: In condiţiile date, cum este scris acest proiect de hotărâre oricum nu e legală. Dacă încercăm să o facem de pe poziţie de superioritate şi dânşii de la aparatura medicală dacă ne dă în judecată vreau să vă spun că ne câştigă din scaun. Nu vreau acum să enumăr celelalte argumente pe care le am, nu asta e ideea, ideea e să rezolvăm, toată lumea vrea să o rezolvăm, chiar putem să rămânem după şedinţă câţiva care suntem interesaţi şi să încercăm să o rezolvăm şi eventual să adoptăm un proiect de hotărâre, dar asta nu înseamnă că acele cărţi nu se pot muta, nu înseamnă că nu se pot purta discuţii cum să se încheie acel contract, clauzele, să le stabilim de comun acord şi să ajungem la un consens.
Dl.Matula Iosif: Domnule secretar, cu scuzele de rigoare, eu am să mă retrag.
Dl.Silaghi Ioan: Domnilor consilieri, avem de atribuit un spaţiu la două subiecte, unu care este o instituţie proprie a consiliului judeţean şi o instituţie care este a Direcţiei de Sănătate Publică. Obligaţia de a îi ţine în spaţiu respectiv noi nu mai avem pentru acest centru, pentru că ordinul ministrului 14/2000 este dat anterior preluării de către Consiliul judeţean a acestor spaţii. In momentul de faţă acest spaţiu este domeniu public al Judeţului Arad şi noi dorim să-l administrăm după cum credem de cuviinţă. Nu suntem ţinuţi de acest ordin al ministrului din 2000. Dar, noi nu vrem să evacuăm, dimpotrivă vrem să soluţionăm problema şi a Centrului de Aparatură Medicală şi a Bibliotectii şi există această posibilitate simplu de rezolvat. Cei care tot susţineţi că Centrul nu are suficient spaţiu, pe ce vă bazaţi, ce normative aveţi care sunt încălcate în ce priveşte spaţiul? Nu există nici un normativ. Cei de la centru nu au venit să ne spună, uite ne trebuie atâta spaţiu pentru că prevede normativul x, y, aşa trebuie să avem o suprafaţă aşa de mare. Nici pe de parte. Dincoace, pentru Bibliotecă, am zis dacă chiar nu se poate altfel, reţinem doar două încăperi şi încă 2 trec tot la centrul cultural, asta este o soluţie care împacă şi poate să împace ambele părţi. Deci vă rog să aveţi în vedere şi acest lucru, noi tot gândim la problemele altora şi problemele proprii ale noasrtre nu încercăm să le rezolvăm. Nu avem unde, este o filială a bibliotecii judeţene, filiala Aradul Nou, acolo trebuie să fie în Aradul Nou. Noi un alt spaţiu la ora actuală nu avem în Aradul Nou ca să oferim. Ceea ce spune domnul Duka este o chestiune de viitor dacă se aprobă, trebuie făcut un proiect, aprobată investiţie, licitaţie pentru constructor şi aşa mai departe. E chestiune de ani, biblioteca trebuie să funcţioneze acuma. Mulţumesc.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnu Cristina, am înţeles că aţi preluat conducerea şedinţei. Amânăm acest punct la diverse şi o discutăm după, dacă nu, sunt nevoit cu argumentele legale şi să vă spun de acum că şi eu o să-i susţin pe aceşti domni ca să atace hotărârea în forma actuală propusă de executiv, pentru că este ilegală. Vreau să vă spun că lucrul la care face referire domnul secretar, că un ordin din 2000, vreau să vă spun că există o sentinţă judecătorească din 2005 prin care s-a mai făcut o tentativă de a-i scoate pe aceşti domni de acolo cu aparatura medicală şi au câştigat în instanţă că au dreptul să continue acolo activitatea. Există şi o adresă de la Ministerul Sănătăţii, recentă, prin care orice schimbare de destinaţie care are destinaţie de spaţiu pentru activităţi medicale, se face doar cu acordul Ministerului Sănătăţii. Sunt mai multe acte normative, chiar greşim. Eu am înţeles din discuţia care am avut-o cu domnul preşedinte înainte de şedinţă, că problema se poate rezolva foarte rapid şi foarte uşor, iar domnul secretar când face referire la acel proiect mai amplu, este adevărat că pentru aia e necesar mai mult timp şi chiar putem accesa nişte fonduri structurale sau să vedem ce fonduri europene, dar reabilitarea acelei clădiri, respectiv corpul B îl putem face fără foarte mari probleme. Eu am oprit să se difuzeze acele imagini pe care le-am surprins ieri acolo împreună cu reprezentantul Consiliului judeţean pentru că dacă ne uităm la ele şi sunt de faţă mai mulţi, chiar ne facem de râs. Adică noi facem referire că acea clădire este a noastră, dar noi nu o administrăm de ani buni de zile, ne uităm la ea cum se dărâmă, cum se huluie, vreau să vă spun, faptul că va trebui să se mute biblioteca se ştie de mult timp, nu de o zi, nu de două. Deci suntem într-o culpă şi morală şi juridică noi consiliul judeţean. Daţi-mi voie să nu vin cu toate argumentele necesare ca să dovedesc acest lucru, daţi-mi voie ca să nu trebuiască să-i sprijin pe aceşti domni cu aparatura medicală să atacăm în contencios hotărârea în forma actuală. Pe nimeni nu ajută treaba asta.
Dl.Micurescu Ion: Eu nu cred că trebuie să legăm acuma reabilitarea, care desigur este benefică, dar pentru altă perioadă, cu darea în administrare pentru bibliotecă care este o problemă acută. Noi acum tre buie să hotărâm, mă rog, acum sau la diverse, este momentul să hotărâm dacă dăm în administrare pentru bibliotecă spaţiu pentru filiala Aradul Nou şi nu reabilitarea, sunt de acord şi cu asta şi este bun şi benefic, fiind instituţia subordonată direct Consiliului judeţean, dar vis-a-vis de legalitate, să mergem pe mâna juriştilor vis-a vis de a fi legal sau nou, acum putem interpreta noi 33 de consilieri aici până diseară.
Dl.Duka Iosif Atila: Eu nu mi-am terminat intervenţia, intervenind domnul coleg, eu îl respect, a intervenit, e treaba lui. Vreau să vă spun că, de regulă, o hotărâre atacată în contencios administrativ de obicei nu se pune în practică. Eu nu-l văd pe domnul Didilescu în stare şi cred că s-ar întoarce lumea cu capul şi mai tare în jos, să-l văd cu un cleşte cum taie un lacăt sau forţează uşa de la cei cu aparatura medicală să ducă cărţile pentru că dânşii nu o să lase să intre atâta timp cât atacă în contenciosc administrativ şi ajungem nicăieri. Eu vă rog, ori o amânăm, oricum în forma actuală acest proiect de hotărâre nu este în regulă, argumentele aduse la temeiu legal nu sunt în regulă.
Dl.Cristina Ioan: Mai sunt şi alte intervenţii domnule consilier.
Dl.Duka Iosif Atila: Incă aş vrea să subliniez, a mai fost precedent în cadrul Consiliului judeţean când s-a atacat în contencios administrativ hotărâri care până la urmă s-au dovedit ilegale. Vă rog frumos nu mă determinaţi să repet aceste demersuri.
Dl.Purcaru Mircea: Am înţeles că în sală este şi directorul Centrului de aparatură medicală, ar fi bine să-şi spună dânsul punctul de vedere şi stadiul în care se află în momentul de faţă din punct de vedere juridic locaţia pe care o ocupă.
Dl.Oneţ Aurelian: Până ajunge domnul director aş vrea să vă întreb şi eu ceva, pe schiţa pe care am văzut-o, era împărţită în două, nu am văzut unde va fi toaleta bibliotecii.
Dl.Silaghi Ioan: Iniţial va fi comună şi ulterior vrem să le fac em separat o toaletă pentru bibliotecă.
Dl.Oneţ Aurelian: In schiţă nu apărea nicăieri, ieri am tras concluzia că nu va avea toaletă, ceea ce nu este în regulă.
Dl.Cristina Ioan: Supun la vot ca să trecem acest punct la diverse. Cine este pentru?
Dl.Duka Iosif Atila: O secundă, trecerea, de aia să trecem la punctul diverse pentru că sub forma actuală ea nu este corectă şi legală.
Dl.Micurescu Ion: Să discutăm acuma.
Dl.Silaghi Ioan: Un proiect de hotărâre nu este `diverse`.
Dl.Duka Iosif Atila: Atunci propun să o scoatem de pe ordinea de zi şi să o discutăm la diverse.
Dl.Oneţ Aurelian: Am propus un amendament. Să se voteze prima dată amendamentul.
Dl.Cristina Ioan: Supun la vot propunere d-lui Duka de a trece la punctul `diverse`
Dl.Purcaru Mircea: Domnule vicepreşedinte, daţi-i vă rog cuvântul directorului să ne expună.
Dl.Cristina Ioan: Ii dau cuvântul, dacă este în sală îl rog să poftească la microfon.
Dl.Handra Valentin-directorul Centrului judeţean de aparatură medicală. Aş vrea să vă prezint în câteva cuvinte situaţia noastră. Noi funcţionăm acolo din anii 80 în acel corp de clădire, sub directa subordonare a Spitalului judeţean, până în anul 2000, când am fost înfiinţaţi ca Centru judeţean de aparatură medicală în subordonarea ASP respectiv a DSP sub directa îndrumare a Ministerului Sănătăţii. In acel corp am funcţionat de mai mulţi ani de zile, de peste 25 de ani de zile funcţionăm în acel corp. Spaţiul respectiv este autorizat şi aş vrea să vă spun că autorizaţia este dată pe corpul A de clădire. E adevărat că Spitalul la vremea respectivă nu a investit în acel corp, noi nu am investit, nu a investit nimeni, noi fiind bugetari cu autofinanţare, este normal fondurile noastre sunt mai mici, am investit numai la partea de interior nu de exterior, dar l-am menţinut la o stare cât de cât acceptabilă, nu spun perfectă. Funcţionăm în acel corp de mai mulţi ani, avem autorizaţia emisă, şi cred că se poate găsi o cale şi o soluţie, dvs. veţi găsi şi mă bucur, că la şedinţa trecută s-a discutat foarte mult despre sistemul sanitar şi cred că numai împreună putem găsi o cale prin care să contribuim la ridicarea sistemului sanitar la un nivel european, cum gândeşte fiecare. Cred că se va găsi o soluţie prin care, noi am şi eliberat deja cele 3 încăperi, nu în totalitate, dar în câteva zile le putem elibera complet, unde am folosit ca şi magazie, unde se poate depozita acel fond de carte până la reabilitarea corpului B având în vedere că pe corpul A avem autorizaţia emisă şi pe perioada emiterii autorizaţiei, noi ne-am interesat şi dacă vom fi reautorizaţi pe partea pe care a fost propusă şi ni s-a spus în mod clar că nu se poate prin autorizaţie pentru partea cealaltă întrucât încăperile nu sunt conforme cu normele OTDM-ului CNCAN-ului şi a celorlalte organe de control care vor veni. Noi chiar la începutul anului vom avea un control din partea OTDM-ului, o să vină să facă controlul asupra încăperilor, asupra ce avem noi acolo.
Dl.Silaghi Ioan: Domnule director, puteţi să ne spuneţi ce document aţi prezentat legat de spaţiu pentru autorizare?
Dl.Handra Valentin: Noi deocamdată avem protocolul încheiat cu Spitalul judeţean în anul 2000, dar noi funcţionăm din anul 1982-83 în acel spaţiu, înainte de asta am fost în spaţiul de vis-a-vis unde a fost gospodăria comunală.
Dl.Buza Gavril: Deci dvs. ne propuneţi ca în loc să ne mutăm în corpul A proprietatea noastră să construim, să reconstruim o clădire în curte.
Dl.Handra Valentin: Eu nu vă propun dvs.nimic, eu propun un singur lucru, noi avem autorizaţia emisă pe o perioadă de 5 ani pentru corpul respectiv şi pentru perioada cât avem autorizaţie şi dacă noi plecăm din acel spaţiu, automat nu mai avem autorizaţie şi totuşi noi suntem o instituţie de interes judeţean deservim unităţile sanitare.
Dl.Vasii Vasile: Nu vă supăraţi, câţi angajaţi aveţi?
Dl.Handra Valentin: 22.
Dl.Vasii Vasile: Domnule director, am rugămintea să ne faceţi precizarea în aceşti ani de când aveţi autorizarea şi până în momentul de faţă ce investiţii aţi făcut la acea clădire.
Dl.Handra Valentin: Investiţiile le-a făcut Spitalul judeţean, nici ei nu au făcut mari investiţii, partea de interior.
Dl.Vasii Vasile: Dumneavoastră ca firam care vă desfăşuraţi activitatea acolo, aţi făcut vre-o investiţie în acea clădire?
Dl.Handra Valentin: Am întreţinut partea de interior şi partea de exterior.
Dl.Vasii Vasile: Deci urmează să mai lăsăm acea clădire fără nici o problemă 2-3 ani ca să se dărâme definitiv şi atunci o să veniţi la Consiliul judeţean să vă dea alt spaţiu unde să funcţionaţi. Nu este posibil ca dvs, care v-aţi desfăşurat activitatea acolo, aţi luat banii care i-aţi luat de pe acea activitate, chiar fără să investiţi nimic acolo, iar acum prin diferite modalităţi, la un moment dat chiar să ne puneţi sula-n coaste prin colegi de ai noştri că dacă luăm o hotărâre cu spaţiul care ne aparţine, o să fie contencios administrativ, mi se pare hilară toată treaba asta.
Dl.Handra Valentin: Eu nu vreau, nu am venit la dvs. cu ameninţări.
Dl.Duka Iosif Atila: Eu am avut o propunere să se scoată de pe ordinea de zi, nici măcar s-o punem la diverse. Discuţia ia o turnură cu totul greşită. Vă rog frumos să fiţi atenţi la mine.Discuţia ia o turnură total greşită, eu aş fi avut foarte multe argumente, l-am înţeles pe domnul preşedinte că doreşte să rezolve problema aceasta şi chiar într-o discuţie ameabilă să avem cei care ne-am implicat în problema asta, în consecinţă solicit scoaterea de pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre ca să nu ajungem în situaţia de a sta iarăşi pe băncile instanţei. Eu cred, sunt convins că după şedinţă dacă stăm la o discuţie cu schiţele, cu RLV-urile în faţă, maximum într-o oră ajungem la un consens şi toată lumea va fi mulţumită. Nu are rost discuţile astea inutile care se poartă acum.
Dl.Vasii Vasile: Mi se pare firesc argumentele pe care le aveţi să le spuneţi acum şi să trecem la vot, nu are rost să mai o amânăm, să rămânem într-un cadru restrâns. De ce, suntem aici toţi, spuneţi argumentele că de 20 de minute puteaţi să vă spuneţi toate argumentele. Le analizăm şi le supunem la vot.
Dl.Duka Iosif Atila: Înseamnă că dvs. nici n-aţi citit proiectul de hotărâre şi nici nu doriţi să se rezolve favorabil această problemă dacă nu vreţi să înţelegeţi că aici e necesar o mediere, lucru care l-am cerut şi la şedinţa precedentă, ţineţi minte că am cerut la sfârşitul şedinţei haideţi să stăm şi să discutăm, iacă a trecut o lună şi vor mai trece câteva luni până când se va rezolva.
Dl.Cristina Ioan: Supun la vot propunerea d-lui Duka de scoatere de pe ordinea de zi. Cine este pentru? 12 voturi. Cine este împotrivă? 14 abţineri? 1(Chisăliţă Constantin) deci proiectul rămâne pe ordinea de zi şi-l supun votului.
Dl.Duka Iosif Atila? Câte voturi au fost?
Dl.Cristina Ioan: 14/12.
Dl.Duka Iosif Atila: 22 de voturi sunt necesare să treacă acest proiect.
Dl.Cristina Ioan: Să treacă, dar propunerea de scoatere de pe ordinea de zi este altceva. Supun la vot proiectul. Cine este pentru? Buza Gavril, Cristina Ioan, Creţu Ioan, Leah Sandu, Tolea Adrian, Vasii Vasile, Flueraş Pavel, Jurcă Sever, Micurescu Ion, Moş Ioan, Moţica Ana, Mureşan Maftei, Rancu Tiberiu, Negrea Daniel, Csepella Ioan, Flueraş Ioan, Giurgelea Ionel, Sipos Gyorgy. Cine este împotrivă? Căprar Dorel, Oneţ Aurelian, Parpală Caius, Purcaru Mircea, Sabău Gheorghe, Duka Iosif Atila, Herlo Rodica, Mandek Francisc, Moroşteş Eugen, Pereteatcu Cosmin, Vancu Eugen. Abţineri? 1 (Chisăliţă Constantin).
Cu 17 voturi pentru proiectul este adoptat. Mulţumesc.
Dl.Duka Iosif: Incă o dată, sunt necesare 22 de voturi.
Dl.Cristina Ioan: Scuzaţi.
Dl.Duka Iosif Atila: Deci cu 17 voturi proiectul a căzut. Mulţumesc.
Dl.Cristina Ioan: Aşa este, proiectul a căzut.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnu Cristina, eu vreau să mă ţin de cuvânt şi doresc din tot sufletul să rezolvăm această problemă, şi vă rog, ca după şedinţă să ne reunim cu cei interesaţi şi să ajungem la o hotărâre.
Dl.Cristina Ioan: De acord.
Dl.Duka Iosif Atila: Eu nu mă bucur de acest vot.
Dl.Silaghi Ioan: Am impresia, domnilor consilieri că nu aţi înţeles despre ce este vorba. Noi nu am avut din 2003, de când am preluat acest imobil, nu am avut nici un act cu dumnealor încheiat. Acum am venit să le facem un act de administrare, ca şi dânşii să fie în ordine, să stea legal şi dvs. nu adoptaţi o asemenea hotărâre. Mă întreb interesele cui slujiţi şi în primul rând l-aş întreba pe domnul Duka.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnule secretar, de câte ori v-aţi deplasat la faţa locului?
Dl.Silaghi Ioan: De multe ori.
Dl.Duka Iosif Atila: Dumneavoastră interesele cui le reprezentaţi când vă uitaţi la cei 15 grăsuni în gospodăria altuia pe un teren al consiliului judeţean, dvs. fiind secretarul consiliului judeţean care trebuie să vegheze asupra legalităţii, dvs. ştiţi de când nu s-au investit bani acolo, dvs. îl întrebaţi pe acel director dacă a investit sau nu? Dvs. ştiţi că noi suntem proprietari, el dacă nu are un contract cu clauze prin care trebuie să investească, noi suntem în culpă că nu am investit acolo, domnule secretar.
Dl.Silaghi Ioan: Foarte bine spuneţi, dvs. sunteţi de vină.
Dl.Duka Iosif Atila: Si de ani buni de zile nu aţi investit acolo, nu aţi ridicat degetul că e ilegal că nu se investeşte şi se dărâmă clădirea acolo.
Dl.Cristina Ioan: Aceste discuţii nu mai fac obiectul şedinţei, trecem la punctul următor.
Punctul 9.
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Judeţului Arad în AGA la S.C. „Compania de Apă Arad” SA să voteze modalitatea de verificare a situaţiilor financiare anuale prin audit financiar.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.246/2007
privind mandatarea reprezentanţilor Judeţului Arad în AGA la S.C. „Compania de Apă Arad” SA să voteze modalitatea de verificare a situaţiilor financiare anuale prin audit financiar.
Punctul 10.
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. „Compania de Apă Arad” SA, de a aproba înfiinţarea punctelor de lucru în localităţile Lipova, Nădlac, Pecica şi Sântana şi înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerţului Arad.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.247/2008
privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. „Compania de Apă Arad” SA, de a aproba înfiinţarea punctelor de lucru în localităţile Lipova, Nădlac, Pecica şi Sântana şi înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerţului Arad.
Punctul 11.
Proiect de hotărâre privind majorarea Patrimoniului public de interes judeţean, dat în concesiune la S.C. `Compania de Apă Arad` S.A. cu valoarea investiţiei `Aducţiune şi alimentare cu apă potabilă în satul Sînpaul comuna Şofronea` şi cu valoarea bunurilor recepţionate şi puse în funcţiune în luna Octombrie 2007.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.248/2007
privind majorarea Patrimoniului public de interes judeţean, dat în concesiune la S.C. `Compania de Apă Arad` S.A. cu valoarea investiţiei `Aducţiune şi alimentare cu apă potabilă în satul Sînpaul comuna Şofronea` şi cu valoarea bunurilor recepţionate şi puse în funcţiune în luna Octombrie 2007.
Punctul 12.
Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii pentru Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.249/2007
Privind modificarea statului de funcţii pentru Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
Punctul 13.
Proiect de hotărâre privind acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru poliţiştii detaşaţi la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine se împotriveşte? – Dacă sunt abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.250/2007
privind acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru poliţiştii detaşaţi la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
Punctul 14.
Proiect de hotărâre privind aprobarea statelor de funcţii pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ special.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.251/2007
. privind aprobarea statelor de funcţii pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ special.
Punctul 15.
Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi a modificării organigramei şi statului de funcţii pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.252/2007
privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi a modificării organigramei şi statului de funcţii pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.
Punctul 16.
Proiect de hotărâre privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Consiliului judeţean Arad.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru?
Dl.Csepella Ioan: Dacă citim referatul şi alin.4 din capăt, este o neconcordanţă între text şi între organigramă. In text, în referat se vorbeşte de Direcţia Arhitectului şef, în organigramă nu apare Direcţia Arhitectului şef. Este un referat întocmit de şeful serviciului amenajarea teritoriului şi urbanism, şi se vorbeşte de eficientizarea activităţii Direcţiei Arhitectului şef. Cred că arhitectul şef trebuia să facă acel referat, nu ştiu dacă a avizat, ştie de acest referat. Aş vrea să să auzim care sunt problemele în această direcţie, fiindcă dacă nu e aşa, înseamnă că sistemul în acel serviciu nu funcţionează bine, aş vrea să ştim mai multe detalii.
Dl.Cristina Ioan: Il rog pe domnul Cosma să aducă precizările de rigoare.
Dl.Cosma Niculae: Trebuie să întrebaţi pe cei care au făcut proiectul de hotărâre, eu mi-am spus părerea într-un referat intern.
Dl.Csepella Ioan: Să trecem în loc, este rândul direcţiilor, direcţia arhitectului şef şi restul să se păstreze, dacă se poate şi dacă permite legea.
Dl.Silaghi Ioan: Este un sector cu 2 compartimente, nu este la nivel de direcţie.
Dl.Csepella Ioan: In referat scrie Direcţia Arhitectului şef, în organigramă nu apare, este sau nu este.
D-na Ianu Lenuţa-şef Birou Gestiune resurse umane:Arhitectul şef este o funcţie specifică, referatul este întocmit de şeful serviciului amenajarea teritoriului, domnul preşedinte întocmeşte organigrama.
Dl.Cristina Ioan: Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.253/2007
Privind aprobarea fişelor de evaluare a posturilor şi modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Consiliului judeţean Arad.
Punctul 17.
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, pentru şedinţa din luna decembrie 2007.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnule vicepreşedinte, dacă tot se deplasează reprezentantul nostru la compania asta, aş dori să ne aducă un raport şi să ne spună câte bilete s-au vândut false în cadrul companiei pe autobuzele companiei conform articolului pe care l-am citit în ziar s-a dovedit vreo două sau trei fraude, probabil ele sunt mult mai multe şi chiar aş dori o analiză să vedem oare chiar din cauza asta nu este funcţională acea companie şi de ce nu are profituri. Domnul Cuvineanu data trecută cu un aer de superioritate şi de sfidare a încercat să ne explice cât de buni profesionişti sunt ei. Eu chiar doresc un raport şi să meargă şi un audit pentru că acolo sunt probleme grozav de mari. Vine să ne spună că nu sunt rentabili şi ei vând bilete false. Banii care se încasează nu intră la companie, e firesc să nu fie rentabilă atunci.
Dl.Cristina Ioan: Am reţinut propunerea dvs.
Dl.Duka Iosif Atila: Noi, Consiliul judeţean, respectiv executivul, după articolul ăla, aţi luat vreo măsură?
Dl.Cristina Ioan: Nu ne putem sesiza la absolut toate articolele care apar în presă.
Dl.Duka Iosif Atila: Păi staţi un pic, am imoresia că nu sunteţi interesaţi sau nu aţi văzut, cineva a sesizat, a văzut, presa a făcut anchetă şi s-a dovedit clar, după ce s-a dovedit, aţi făcut vreun demers să vedeţi ce s-a întâmplat?
Dl.Cristina Ioan: Nu s-a făcut, reţinem acum propunerea dvs. şi îl vom mandata pe reprezentantul nostru la CTP.
Dl.Duka Iosif Atila: Si nu numai, doresc să luăm acolo nişte măsuri drastice. Mulţumesc.
Dl.Cristina Ioan: Mulţumesc şi eu. Cine este pentru? 30 voturi. Voturi împotrivă? – Abţineri? – Nu sunt. Mulţumesc.
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.254/2007
privind mandatarea reprezentantului Consiliului Judeţean Arad în A.G.A. la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, pentru şedinţa din luna decembrie 2007
Punctul 18.
Proiect de hotărârâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu pentru adolescenţi şi tineri cu dificultăţi de adaptare şi integrare familială şi socială`.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.255/2007
privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu pentru adolescenţi şi tineri cu dificultăţi de adaptare şi integrare familială şi socială`.
Punctul 19.
Proiect de hotărâre privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu mobil de educaţie, consiliere, servicii medicale pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA şi alte infecţii cu transmitere sexuală (ITS)`.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotriva? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.256/2007
privind aprobarea finanţării cu cel puţin 10% a implementării proiectului şi susţinerea activităţii pe o perioadă de 3 ani după finalizarea implementării proiectului `Serviciu mobil de educaţie, consiliere, servicii medicale pentru prevenirea infectării cu HIV/SIDA şi alte infecţii cu transmitere sexuală (ITS)`.
Punctul 20
Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului nr.47/20.11.2007 aferent Planului Urbanistic general al comunei Şimand şi Regulamentului local de urbanism aferent.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Voturi împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.257/2007
privind aprobarea Avizului nr.47/20.11.2007 aferent Planului Urbanistic general al comunei Şimand şi Regulamentului local de urbanism aferent.
Punctul 21.
Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.46/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Locuinţe P+1 şi împrejmuire, localitatea Sânleani, comuna Livada şi Regulamentului local de urbanism aferent.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.258/2007
privind aprobarea Avizului tehnic nr.46/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Locuinţe P+1 şi împrejmuire, localitatea Sânleani, comuna Livada şi Regulamentului local de urbanism aferent.
Punctul 22.
Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.48/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Zona unităţi industriale/locuinţe şi funcţiuni complementare extravilan Şiria` şi RLU aferent.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.259/2007
privind aprobarea Avizului tehnic nr.48/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Zona unităţi industriale/locuinţe şi funcţiuni complementare extravilan Şiria` şi RLU aferent.
Punctul 23.
Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.49/20.11.2007 aferent Planului urbanistic zonal `Faleza str.Malul Mureşului – Arad` şi RLU aferent.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Comisia II şi domnul consilier Duka Iosif Atila solicită proiectantului să prezinte un extras CF la zi.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnule preşedinte, doresc să vă întreb este sau nu este acel CF.
Dl.Cristina Ioan: Nu există.
Dl.Duka Iosif Atila: Atunci să se scoată de pe ordinea de zi acest proiect pentru că nu putem să votăm, asta o problemă, a doua problemă, după cunoştinţele mele în momentul când se elaborază un proiect, un plan.
Dl.Cristina Ioan: Proiectantul este în sală şi rog să intervină.
Dl.Duka Iosif Atila: Da, dar cred că nu are prioritate să intervină peste mine. Vă rog să mă ascultaţi.
Dl.Cristina Ioan: Am înţeles că asta doriţi.
Dl.Duka Iosif Atila: Să-mi termin intervenţia. Deci la baza elaborării oricărui proiect, oricărui eu ştiu, de reabilitare, de un PUG, PUZ, stă o suprafaţă de teren, un imobil, fie o clădire, fie un teren. Obiectul principal de bază la eliberarea acestor autorizaţii este situaţia juridică a acestor terenuri şi acolo se prevede foarte clar, că acele terenuri să nu fie implicate în nici un fel într-un vreun proces. Si cum ştim şi noi că este de notoritate în Arad, acea suprafaţă de teren este implicată într-un proces juridic, ba mai mult penal, pentru că acolo s-a şi anulat acea licitaţie prin care s-a ajuns în proprietate acel teren. Deci la ora actuală nu este legal ca pe acel teren să se emită nici un fel de autorizaţie, de construire, de PUG, de PUZ, de orice altceva şi pe lângă asta, ar fi probabil foarte interesant să vedem şi un extras CF, dar aia nu este suficient, nu este foarte concludent că poate nu s-a notificat în CF acel proces, dar mai important ar fi să vedem sentinţa prin care s-a cerut subsidiar anularea oricărui act care decurge din hotărârea Consiliului local respectiv de a înstrăina fără licitaţie acel teren.
Dl.Ionescu Gheorghe: Ce înseamnă PUZ?, prin PUZ se determină ce vor să facă şi ale cui sunt proprietăţile îi priveşte pe cei care vor să investească, nu are nimic cu autorizaţia. Nu are legătură cu aceasta. Este o firmă privată care îşi face un PUZ, nu are legătură cu autorizarea.
Dl.Jurcă Sever: Aici sunt de acord cu domnul Duka, pentru că într-adevăr terenul respectiv este în litigiu şi eu zic că până când nu se rezolvă problema litigiului nu putem să dăm aviz să se facă anumite, ştiu eu chiar unplan urbanistic zonal, nu ştim a cui e şi al cui va fi acel teren. Aici şi eu zic să scoatem de pe ordinea de zi acest punct până când se rezolvă problema terenului.
Dl.Micurescu Ion: Si la comisia noastră a venit urbanismul cu proiectantul. Prima întrebare am pus-o şi noi legat de statutul juridic al terenului. Dânşii răspund în această fază de elaborare a documentelor nu este necesar extras CF. Să nu-i credem?.
Dl.Feher Ioan: Ioan Feher mă numesc, sunt arhitect urbanist, planul urbanistic zonal care a fost supus avizării, este întocmit conform Ordinului 176/2000 a Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului de atunci, respectiv Ministerul Dezvoltării de acuma. In cadrul conţinut reglementat de acest act normativ, regimul de proprietate a terenurilor este expus într-o planşă distinctă, care se numeşte chiar aşa, `proprietatea asupra terenurlor` în care se evidenţiază la data întocmirii documentaţiei cine sunt proprietarii conform înscrisurilor din cartea funciară care ne-a fost pus la dispoziţie de beneficiar. Pentru că în comisie au fost două observaţii, am adus un extras CF cu data de 29.11.2007 care se poate consulta de oricine, nu există nici un fel de litigii legate de teren la data întocmirii PUZ-ului. Solicitarea a fost făcută miercuri după masă, timpul a fost foarte scurt, altfel l-am fi anexat. Inscrieri privind dreptul la proprietate: S.C.Porto Petrol Timişoara SRL. Inscrieri sarcini: BRD Groupe Societe Generale ipotecă pentru că ei ulterior au avut nişte relaţii cu ei. Deci, din punct de vedere al întocmirii planului urbanistic zonal el este corect şi întocmit conform cu ceea ce scrie în cartea funciară. Proprietar este Porto Petrol la data asta. Eu nu-mi permit să întocmesc documentaţii care nu sunt în conformitate cu actele.
Dl.Duka Iosif Atila: Eu am înţeles că există acest CF, că nu s-a notificat procesul, totuşi revin. Acest proiect într-adevăr este extraordinar de frumos şi extraordinar de util, dacă acel teren nu ar fi implicat în proces, respectiv situaţia juridică a acelui teren nu este clar. Degeaba adoptăm noi acum o hotărâre. Domnul Ionescu are dreptate, putem să adoptăm orice hotărâri ce dorim noi aici, dar cu respectarea legii. Si în momentul în care domnul Ionescu sau oricare altul vine şi îmi povesteşte mie că nu este necesar ca situaţia acelui imobil, teren, casă, mă rog, care se reabilitează, se reproiectează, se face din nou nu este în regulă, nu se poate emite nici un fel de act pentru că intrăm şi noi în culpă împreună cu cei din Consiliul local. Eu nu cred că cineva de aici doreşte să îngroaşe rândurile consilierilor locali la DNA sau pe la instanţe, mai ales că domnul primar Falcă doreşte să-şi mute procesul din Arad pentru că îi e frică de arădeni şi de instanţele din Arad, nu am înţeles de ce, pentru că el dorea şi striga în gura mare că vrea să fie judecat
Dl.Cristina Ioan: Asta nu este la punctul 24 al ordinei de zi.
Dl.Duka Iosif Atila: E adevărat, dar eu vreau să atrag atenţia colegilor noştri că dacă votăm ceva ce nu este legal putem să mergem şi noi să îngroşăm rândurile
Dl.Cristina Ioan: Inţeleg că în ciuda precizărilor proiectantului vă menţineţi propunerea de scoatere de pe ordinea de zi a proiectului?
Dl.Duka Iosif Atila: E firesc să mi-o menţin şi e firesc ca proiectantul şi beneficiarul să-şi susţină punctul de vedere, dar nu este legal.
Dl.Feher Ioan: Avocatul firmei poate da mai multe detalii decât dau eu.
Dl.Duka Iosif Atila: Ar fi păcat să adoptăm un vot negativ, mai bine să-l scoatem de pe ordinea de zi, domnule vicepreşedinte.
Dl.Feher Ioan: planul urbanistic zonal instituie de fapt condiţiile de construibilitate acolo din punct de vedere urbanistic, nu are drept obiect validarea sau invalidarea altor evenimente paralele cu documentaţia aceasta.
Dl.Duka Iosif Atila: Domnule vicepreşedinte, oricum, dacă ar ajunge până la Consiliul local, că va trebui şi autorizarea Consiliului local, vă daţi seama că nici acolo nu va trece, deci votăm aiurea, e păcat să adoptăm un vot negativ, este un proiect excelent de altfel, repet, eu m-am uitat pe el şi este fantastic de frumos, plăcut, va fi ceva foarte frumos acolo, dacă va rămâne acest proprietar care există acuma. Eu vă repet, e păcat, mai bine să o scoatem de pe ordinea de zi, probabil procesul acela nu va dura foarte mult, se va rezolva şi cu mare plăcere vom adopta acest proiect.
Dl.Negrea Daniel: Eu cred că dacă documentaţia nu va fi bine întocmită şi se ajunge în faza de obţinere a autorizaţiei de construire, atunci extrasul de CF dacă va avea obligaţii sau sarcini pe el nu se va emite autorizaţia. Vă mulţumesc.
Dl.Cristina Ioan: Supun la vot propunerea de scoatere de pe ordinea de zi:
Cine este pentru?
Dl.Silaghi Ioan: Domnul inginer Ionescu a spus, dar nu vreţi să auziţi. La momentul acesta nu este nevoie de carte funciară. Responsabilitatea noastră şi în primul rând a secretarului judeţului şi a preşedintelui Consiliului judeţean care semnează autorizaţia de construire, în acel moment este nevoie de extras de carte funciară corect, până atunci se pot face lucrări, pentru că în situaţia aceasta pot să vină cu daune pentru că îi împiedicăm să-şi desfăşoare activitatea, au cheltuit nişte bani iar dvs. îi împiedicaţi să-şi facă lucrările.
Dl.Cristina Ioan: Supun la vot propunerea de scoatere de pe ordinea de zi. Cine este pentru? 14 Cine este împotrivă? 11 Abţineri? 1 Deci propunerea a fost respinsă.
Supun la vot aprobarea proiectului de hotărâre. Cine este pentru? 16 voturi
(Micurescu Ion, Moş Ioan, Moţica Ana Lenuţa, Mureşan Maftei, Vancu Eugen, Moroşteş Eugen, Vasii Vasile, Buza Gavril, Cristina Ioan, Creţu Ioan, Flueraş Ioan, Giurgelea Ionel, Sipos Gyorgy, Csepella Ioan, Negrea Daniel, Leah Sandu). Cine este împotrivă? 10 voturi (Căprar Dorel, Oneţ Aurelian, Parpală Caius, Purcaru Mircea, Sabău Gheorghe, Duka Iosif Atila, Herlo Rodica, Mandek Francisc, Pereteatcu Cosmin, Rancu Tiberiu) Abţineri? 4 (Flueraş Pavel, Tolea Adrian, Chisăliţă Constantin, Jurcă Sever). Cu 16 voturi pentru proiectul a căzut.
Punctul 24.
Proiect de hotărâre privind aprobarea Avizului tehnic nr.50/20.11.2007 aferent Planului urbanistic general al comunei Ususău şi Regulamentului local de urbanism aferent.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat în unanimitate. Cine este pentru? 30 voturi
Cine este împotrivă? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.260/2007
privind aprobarea Avizului tehnic nr.50/20.11.2007 aferent Planului urbanistic general al comunei Ususău şi Regulamentului local de urbanism aferent.
Punctul 26 a fost retras de pe ordinea de zi.
Punctul 25,
Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Programului de Investiţii pe anul 2007 pe domeniul public judeţean concesionat Companiei de Apă Arad S.A., care se realizează din fonduri IID.
Dl.Cristina Ioan: Comisiile au avizat favorabil. Cine este pentru? 30 voturi. Cine se împotriveşte? – Abţineri? –
In temeiul art.97 alin.(1) din Legea 215/2001-Legea administraţiei publice locale, republicată, Consiliul judeţean Arad, în unanimitate a adoptat
HOTĂRÂREA NR.261/2007
Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Programului de Investiţii pe anul 2007 pe domeniul public judeţean concesionat Companiei de Apă Arad S.A., care se realizează din fonduri IID.
Dl.Cristina Ioan: Cu aceasta, ordinea de zi a fost finalizată, declar şedinţa închisă.
Dl.Buza Gavril: Eu propun ca Filiala din Aradul Nou să se mute în domiciliul meu, pentru că eu iubesc cărţile.
PREŞEDINTE, SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ing.Iosif Matula Ioan Silaghi